x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Paul este cel mai tare

Paul este cel mai tare

de Alex Revenco    |    17 Sep 2010   •   00:00
Paul este cel mai tare

Potrivit Guiness Book Of World Records, ediţia 2009, Paul Mc Cartney, fost membru în celebrul grup Beatles, este cel mai de succes compozitor din toate timpurile. El este autor sau coautor al unui fenomenal număr de 188 de discuri prezente în clasamentele britanice, dintre care 91 au intrat în Top 10 şi 33 au fost Nr. 1.

SĂ NU-L UITĂM PE LENNON
După cum se ştie, în "perioada Beatles" cele mai multe dintre cântece au fost compuse de John Lenon şi doar câteva de Paul, dar potrivit unei "înţelegeri" de grup piesele erau semnate în majoritate - Lennon/ Mc Cartney. Interesant şi urât în acelaşi timp este un recent "gest" al lui Paul, care şi-a exprimat dorinţa ca, de acum înainte, compoziţiile Beatles să fie semnate Mc Cartney/ Lennon. Noroc cu "micuţa japoneză" - Yoko Ono -, care a făcut un mare scandal şi lucrurile au rămas la locul lor.


Discuri pentru Player
5921-131645-03_07tv22.jpgBruce Springsteen - The Promise
The Darkness on the Edge of Town Story. Este un pachet special de colecţie ce va fi lansat la 16 noiembrie şi va conţine trei CD-uri şi trei DVD-uri, plus un booklet de 80 de pagini, cu copii de pe însemnările originale ale lui Springsteen - versuri, idei pentru piese, date de la înregistrări, note personale, un eseu scris de artist şi fotografii inedite.

5921-131647-03_07tv20.jpgFantasia - Back to Me
Cel de-al treilea album al interpretei se bucură de un succes răsunător în topurile americane. La o săptămână de la lansare, noul disc a intrat pe locul al doilea în Billboard Top 200 şi a debutat pe prima poziţie în Billboard R&B Albums Chart. Primul single, intitulat "Bittersweet", ocupă prima poziţie în Urban Adult Radio Airplay de trei săptămâni.

5921-131648-03_07tv21.jpgHurts - Hapiness
Nova Music/Sony Music lansează la 18 septembrie, la Off The Record, primul album al duoului britanic. În prima săptămână de la apariţie, CD-ul s-a vândut - în UK - în peste 150.000 de unităţi. "Happiness" conţine 11 piese, printre care şi "Devotion", un duet cu Kylie Minogue, trupa fiind desemnată "cel mai mare duo pop al secolului XXI".

×
Subiecte în articol: muzica