După extraordinarul recital din aprilie 2000, de la Sala Palatului, în deschidere la Steve Vai, Sardinas revine în Capitală. Dacă data concertului - 23 martie - e bătută în cuie, locaţia încă nu este stabilită.
Până acum, Ioan Big & Event Plus a organizat o serie de evenimente deosebit de atractive, adresate, în special, amatorilor de blues. Dacă în 2008 John Hammond live a fost concertul de blues nr. 1 al anului, primul trimestru din 2009 începe cu Eric Sardinas, mai mult rock decât blues. Începând cu 24 ianuarie, Sardinas pleacă într-un turneu mondial de promovare al albumului "Eric Sardinas & Big Motor" (2008). După SUA, chitaristul texan ajunge în luna martie în Europa, show-ul de la Bucureşti, programat între Woverhampton şi Basel, urmând a avea loc, probabil, la Becker Brau Live Music. "Hard Rock Cafe a fost în discuţie, dar rider-ul tehnic al lui Sardinas necesită o scenă mult mai mare pentru backline, staţii etc.", a spus Ioan Big.
Citește pe Antena3.ro