x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica PERCUSSIONescu și Radu VÂLCU Quartet reinventează sonoritățile clasice pe scena Teatrelli în două concerte speciale

PERCUSSIONescu și Radu VÂLCU Quartet reinventează sonoritățile clasice pe scena Teatrelli în două concerte speciale

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Oct 2019   •   16:21
PERCUSSIONescu și Radu VÂLCU Quartet reinventează sonoritățile clasice pe scena Teatrelli în două concerte speciale

La final de octombrie și la începutul lunii noiembrie la Teatrelli sunt programate două concerte din seria evenimentelor muzicale ce oferă în același spațiu-cafenea o experiența culturală completă. PERCUSSIONescu, singurul ansamblu cameral de percuție din România, aduce publicului concertul intitulat Vibraimba”, pe 26 octombrie, iar chitaristul Radu Vâlcu și ansamblul său propun un amestec de clasic și modern într-un eveniment programat pe 3 noiembrie. Ambele concerte se desfășoară sub egida specială a parteneriatului ConnectArts.ro@Teatrelli.

Pentru concertul din 26 octombrie, de la ora 19.00, duo-ul PERCUSSIONescu pregătește un program inedit în spațiul românesc, „Vibraimba”,  un concept-hibrid în care marimba și vibrafonul  îmbină într-un mod dinamic stilurile jazz, clasic, contemporan și latinoamerican. Concertul include și lucrarea de la care provine titlul, fiind vorba despre prima compoziție dedicată duo-ului semnată de compozitorul Andrei Petrache. În program mai sunt de asemenea lucrări de Bogdan Pintilie, Emmanuel Sejourne, Jesus Salvador Chappi, Csaba Zoltán și Michael Taylor.

Percuția este un stat în stat”, explică printr-o metaforă cei de la PERCUSSIONescu, singurul ansamblu cameral de percuție din România. Este o formă de organizare de sine stătătoare printre ceilalți membri ai familiei instrumentelor muzicale. Percuția are nenumărate ramificații, participă în orice gen și stil muzical și îndeplinește pe rând toate rolurile muzicale posibile: ritmic, armonic, atmosferic, coloristic, solistic, cameral etc. Este, așadar, o lume perfect funcțională, în continuă descoperire și dezvoltare, în care creativitatea  este la ordinea zilei”.

Pe 3 noiembrie, tot de la ora 19 chitara clasică va fi în centrul atenției. Concertul susținut de Radu VÂLCU Quartet vine cu un limbaj muzical ce cuprinde influenţe de world music, jazz, folclor, muzică contemporană – toate reinterpretate în manieră proprie. Cvartetul are un repertoriu inedit, pe care chitaristul Radu Vâlcu și l-a imaginat în această formulă, alături de Mihai Balabaş (vioară), Andrei Petrache (pian) şi Răzvan Florescu (percuţie). Pe lângă repertoriul deja existent, cei patru obișnuiesc să creeze piese împreună, pe care le includ una câte una în concertele lor; unul dintre muzicieni propune o temă, ea este preluată şi transformată de ceilalţi trei și este dezvoltătă până devine o experienţă comună. La Teatrelli, Radu Vâlcu, Mihai Balabaș și Andrei Petrache vor cânta alături de Alexandru Badea, care este invitatul special al concertului.

Cele două concerte se desfășoară sub egida unui parteneriat special ConnectArts@Teatrelli. ConnectArts.ro este un proiect al Asociației culturale ISVOR, un hub cultural online/platformă educațională non-formală ce oferă artiștilor instrumente de dezvoltare personală și profesională specifice. Acțiunile noastre au avut și continuă să aibă impact – materialele realizate în cadrul ConnectArts sunt o adevărată carte de vizită pentru artiști. Așa cum am anticipat, muzicienii/formațiile muzicale participante folosesc materialele – audio, video, foto, text – în relația cu instituții de învățământ, festivaluri, spații de evenimente, media/publicații, organizații profesionale naționale și internaționale.”, au declarat Oana și Daniel Ivașcu de la Asociația culturală ISVOR.

 Despre PERCUSSIONescu

Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România, înființată în anul 2016 de muzicienii Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și, deopotrivă, pentru muzica nouă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție. Muzica lor se află la granița între trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Printre realizările recente ale duo-ului PERCUSSIONescu se numără seria de concerte în cadrul proiectului  “Transilvania Live” și concertul “Vibraimba”, susținut la Paris în urma obținerii marelui premiu al concursului “Festivalul muzicii maghiare”.

 

Despre Radu VÂLCU Quartet

Din mai 2018, de când s-a format ansamblul, și până în prezent, cei patru muzicieni au participat la festivaluri de renume internațional precum: Festivalul George Enescu, Harmonia Cordis International Guitar Festival sau 3Sound Festival, cucerind de fiecare dată publicul prin diversitatea și energia lor. Radu Vâlcu Quartet, un proiect magnific, de ascultat și trăit iar și iar, din ale cărui note traspar, deopotrivă, nostalgie și forță, modern și clasic, fuziune și particular. Muzicienii grupului, artiști compleți (și complecși) sunt capabili să te poarte în câteva clipe către tărâmuri interioare nebănuite, acolo unde nu e loc pentru subterfugii sau false valori.

 

×