În decembrie 2007, Led Zeppelin a susţinut un fabulos concert, în memoria lui Ahmet Ertegun, fondatorul şi preşedintele Atlantic Records. Pentru a obţine bilet la „concertul secolului"s-au înscris peste 20 de milioane (!) de fani din lumea întreagă, dar numai 20 de mii au avut noroc... prin tragere la sorţi.
Dpă aceea au început să „curgă" ofertele pentru festivaluri, turnee în UK, Europa, Japonia, SUA etc. Deşi Page, Jones & Bonham jr. ar fi acceptat, Plant a refuzat orice propunere. Şi de fiecare dată el a ţinut să precizeze că are planificate alte proiecte (Alison Krauss, Band of Joy) şi că Led Zeppelin e istorie, iar reuniunea imposibil de realizat. La un moment dat, probabil pentru a-l „stimula", Page a spus că (împreună cu Jones şi Bonham jr.) vor începe audiţii pentru un nou solist la Led Zepp.
S-A SUCIT
Recent însă, Plant s-a sucit şi într-un interviu acordat site-ului www.avclub.com nu exclude posibilitatea reuniunii. Chiar dacă e foarte vag în exprimare. „Cred că, probabil, ne vom gândi să discutăm asupra acestui subiect", a declarat el. Show-ul de la Londra i-a provocat „nostalgie şi teamă", precum şi reflecţii asupra „vieţii trecătoare pe Pământ", nefiind sigur că poate duce concertul la bun sfârşit. Participarea sa la spectacolul din 2007 a reprezentat „cel mai bun mod de a-l omagia pe Ahmet Ertegun" după care părea decis să se concentreze doar asupra altor proiecte, ce nu au legătură cu Zeppelin. Dar declaraţiile sale recente reaprind flacăra speranţei pentru milioanele de fani din întreaga lume. Până când vom afla ce, cum şi când, despre „zepelini", Jason Bonham's Led Zeppelin Experience a început în SUA un turneu de două luni. Cu acest prilej, fiul îşi comemorează tatăl - John „Bonzo" Bonham, dispărut la 25 septembrie 1980.