Pe 12 decembrie s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Frank Sinatra cel despre care actorul Dean Martin spunea că "It's Frank's world - we just live in it" ("Aceasta este lumea lui Frank - noi doar trăim în ea", scrie revista 'People'.
Ambiţia lui a fost să trăiască cât mai mult cu putinţă, cât mai aproape de împlinirea vârstei de o sută de ani, a declarat cea mai tânără fiica a sa, Tina Sinatra despre celebrul său tată, care s-a născut pe 12 decembrie de 1915 şi a ajuns să fie considerat cel mai important vocalist pop al secolului al XX-le, să fie un actor premiat cu Oscar, confident prezidenţial şi una dintre personalităţile cele mai mari ale industriei de divertisment din toate timpurile încă înainte de moartea sa survenită în 1998, la vârsta de 82 de ani.
Pe parcursul înregului an consacrat celebrării lui Frank Sinatra au fost organizate expoziţii cuprinzând obiecte personale ale marelui cântăreţ şi actor, la New York Public Library şi la Grammy Museum din Los Angeles, au fost lansate mai multe cărţi despre personaliatea sa, între care şi o ediţie limitată, de lux, în valoare de 1500 de dolari exemplarul, scrisă de nepoata sa Amanda Erlinger; au fost organizate gale muzicale omagiale la Hollywood Bowl, Lincoln Center, staţiunea Wynn din Las Vegas şi multe altele - familia Sinatra primind numeroase dovezi că spiritul său este încă puternic la un secol după naşterea sa.
La concertul 'Sinatra 100' care a fost un 'All-Star Grammy Concert' organizat în staţiuna Wynn din Las Vegas şi transmis de CBS în 6 decembrie, au cântat între alţii Lady Gaga, Adam Levine, Carrie Underwood, Alicia Keys, Tony Bennett, Sam Smith, Nick Jonas, Seth McFarlane, Katherine McPhee, Celine Dion, John Legend, Harry Connick Jr., Garth Brooks, Trisha Yearwood, Juanes şi Zac Brown, scrie revista 'People'.
Frank Sinatra (Francis Albert), fiul unui imigrant sicilian, s-a născut la Hoboken, New Jersey (SUA), la 12 decembrie 1915. Ca elev la Şcoala Superioară din Demarest, a făcut parte din corul şcolii, concomitent practicând şi boxul. La 14 ani, a câştigat bani, scriind la ziarul local "Jersey Observer". După ce a studiat un an la Institutul Drake, a dorit să devină ziarist, dar, ulterior, s-a decis pentru cariera de cântăreţ.
Primele succese le-a obţinut ca membru al cvartetului vocal "The Hoboken Four". În 1937, acest cvartet a obţinut premiul întâi la concursul interpreţilor amatori, organizat de radio, cu melodia "Night and Day".
În 1939, F. Sinatra a fost solist în orchestra lui Hary James, cu care a realizat şi primele înregistrări, iar în 1940, a debutat cu orchestra lui Tommy Dorsey, cu care a cântat până în 1942, având succese tot mai mari. În 1942, şi-a început cariera solo. Mai târziu, Tommy Dorsey a devenit maestrul său în tehnici de respiraţie, frazare şi artă scenică. A cântat în programul radiofonic "Your Hit Parade", între 1943-1945. În anii '40, devenise una din cele mai mari atracţii ale radioului, spectacolelor de varietăţi şi unul din cântăreţii cu cele mai multe discuri vândute. Peste 40 de milioane de fani ai săi erau organizaţi în peste 2.000 de cluburi. Primele sale succese cinematografice, în music-hall-uri ca "Anchors Aweigh" (1945) şi "On the Town" (1949), i-au sporit şi mai mult popularitatea.
Prin rolul soldatului Maggio (1953), în filmul "From Here to Eternity" (1953), s-a dovedit a fi un actor de mare talent, fiindu-i decernat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar şi Globul de Aur la aceeaşi categorie, potrivit site-ului imdb.com. Calităţi de excelent actor a dovedit şi în următoarele sale filme, "Suddenly" (1954) şi "The Man With the Golden Arm" (1955, nominalizat la Oscar). În 1964, a debutat ca regizor cu filmul "None but the Brave", iar din 1957, a devenit şi producător. A apărut la televiziune în spectacolele "Our Town", "Sinatra Specials" şi "Frank Sinatra Show".
În paralel, şi-a continuat cariera de solist. După 1953, a cântat şi a înregistrat, folosind aranjamente realizate de Nelson Riddle, Billy May şi Gordon Jenkins. Dintre şlagărele sale amintim: "Ali the Way", "Can-can", "New York, New York", "Chicago", "Come Fly With Me", "My Blue Heavens", "Ol' Macdonald", "The Lady is a Tramp", "Three Coins in the Fountain", "Witchcraft", "I've Got You Under My Skin", "My Kind of Town", "Autumn in New York", "Stranger in the Night", "L.A Is My Lady". În 1961, şi-a înfiinţat casa de înregistrări "Reprise". În asociere cu Warner Bros, care a cumpărat, mai târziu, "Reprise", Frank Sinatra a înfiinţat, de asemenea, propria sa companie de producţie de film independent, Artanis. După o scurtă pauză la începutul anilor 1970, Sinatra a revenit pe scena muzicală cu albumul "Ol' Blue Eyes Is Back" (1973). La sfârşitul anului 1986, a scos un CD intitulat "The Voice".
În 1993, la vârsta de 77 de ani, a câştigat fani noi, mai tineri, odată cu lansarea colecţiei "Duets", între cei 13 artişti alături de care a înregistrat numărându-se Barbra Streisand, Bono, Tony Bennett, Aretha Franklin. Albumul a fost un succes important. Frank Sinatra a evoluat în concert pentru ultima dată în 1995, la Ballroom Palm Desert Marriott, din California.
A jucat în aproximativ 80 de filme, iar rolul pentru care a obţinut Oscarul i-a relansat cariera, apărând în următorii ani în musicaluri şi filme dramatice: "The Tender Trap" (1955), "Not As a Stranger" (1955), "Guys and Dolls" (1955), "High Society" (1956), "Pal Joey" (1957), "Some Come Running" (1958), "Ocean's Eleven" (1960), "The Devil at Four O'Clock" (1960), "The Manchurian Candidate" (1962), "Four for Texas" (1963), "Tony Rome" (1967), "The Detective" (1967), "The Lady in Cement" (1967), "Dirty Dingus Magee" (1970), "The First Deadly Sin" (1981).
Între premiile şi distincţiile primite, se numără: o stea pe Hollywood Walk of Fame (1960), Cetăţean de onoare al oraşului Chicago (1975), Doctor Honoris Causa al Universităţii Nebraska (1976), Crucea de onoare Clasa I pentru ştiinţă şi artă (1984) (Austria), Medalia libertăţii (1985).
Frank Sinatra a avut trei copii din prima căsătorie, cu Nancy Barbato (Nancy, Frank jr. şi Tina), toţi fiind nume importante pe scenele americane. Între 1951-1957, a fost căsătorit cu actriţa Ava Gardner, iar între 1966-1968, cu actriţa Mia Farrow. Din 1976 până la decesul său, a fost căsătorit cu fosta dansatoare Barbara Marx. Pe lângă case, hoteluri şi un cazino, Sinatra a fost proprietarul unei linii aeriene, al unui studio de film şi al unei firme de înregistrări discografice, al unui post de radio şi al unei fabrici pentru piese de schimb pentru rachete.
A murit la 14 mai 1998, în urma unui atac de cord. După moartea lui Frank Sinatra, criticul muzical american Robert Christgau a scris că acesta poate fi considerat "cel mai mare cântăreţ al secolului XX".
Sursa: AGERPRES