Între 23 şi 26 octombrie, Sala Palatului va găzdui Masters of Jazz 2008, dar ultimul concert al festivalului va fi la 24 noiembrie. Este vorba despre recitalul Nigel Kennedy Quintet.
Între 23 şi 26 octombrie, Sala Palatului va găzdui Masters of Jazz 2008, dar ultimul concert al festivalului va fi la 24 noiembrie. Este vorba despre recitalul Nigel Kennedy Quintet.
Toamna acestui an aduce la Bucureşti câţiva dintre cei mai mari artişti de jazz din lume, în cadrul unui festival de cinci stele organizat de Media Services Events. Concertele de la Sala Palatului vor începe la ora 19:00 şi vor fi susţinute de mari artişti ai genului, fiecare dintre ei deţinători de premii Grammy şi alte disticţii. Iată programul: joi, 23 octombrie – Al Jarreau; vineri, 24 – Monty Alexander Trio şi Count Basie Orchestra; sâmbătă, 25 – Erik Truffaz şi Dianne Reeves, duminică 26 – Five Peace Band, adică Chick Corea & John McLaughlin plus Christian McBride, Vinnie Collaiuta, Kenny Garrett. Ultimul act al Masters of Jazz 2008 va avea loc la 24 noiembrie, odată cu show-ul Nigel Kennedy Quintet, tot la Sala Palatului, de la ora 19:00.
PENTRU TOATE BUZUNARELE
La toate concertele biletele au preţuri pentru toate buzunarele (între 50 şi 200 de lei) şi se găsesc la Sala Palatului, Muzica, reţeaua Diverta, librăriile Cărtureşti, reţeaua Eventim, Carrefour, Germanos şi la www.bilete.ro, www.blt.ro, www.eventim.ro, www.ticketpoint.ro.
SHOW DE TREI ORE
La Bucureşti, Nigel Kennedy Quintet (Nigel Kennedy – vioară electrică, Adam Kowalewski – bass, PaweŽ Dobrowolski – tobe, Tomasz Grzegorski – saxofon tenor, Piotr Wylezol – pian) va cânta cel puţin trei ore, trecând prin blues şi bebop, balade şi bosa-nova, Jimi Hendrix, Doors, sau... Maria Tănase. De altfel, aceasta este şi structura celui mai nou album al artistului britanic, intitulat simplu "A Very Nice Album". Kennedy recunoaşte că "unii oameni pot să nu numească toate piesele de pe album ca fiind jazz".
A învăţat vioara de la Grappelli
Deşi a studiat muzica clasică, Nigel a avut întotdeauna o înclinaţie specială spre jazz. Pe când studia la şcoala lui Yehudi Menuhin, într-una din zile a venit pe neaşteptate Grappelli. "Eu aveam 11 sau 12 ani şi vizita lui e cea care mi-a deschis ochii asupra posibilităţilor viorii de a improviza diverse forme ale muzicii", îşi aduce aminte Kennedy. Grapelli ne-a întrebat "Vrea cineva să cânte?", iar eu aveam deja vioara la mine şi am spus "Da!".Citește pe Antena3.ro