După ce a adus cultura română mai aproape de comunitățile din diaspora, traversând șase țări europene – Italia, Franța, Turcia, Germania, Austria și România – festivalul își va încheia periplul european cu un concert de gală și Gala Premiilor de Excelență ProPatria.
Programul este unul ales pentru toate gusturile și abordează un repertoriu vast și variat care include piese pentru toate preferințele muzicale din repertoriul internaţional şi românesc, de la arii celebre din Nunta lui Figaro, Don Giovanni și Cenușăreasa, duete romantice din operete precum Văduva veselă până la compoziții de inspiraţie folclorică de Tiberiu Brediceanu.
Concertul de la București, organizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma în parteneriat cu Filarmonica ”George Enescu”, poate fi privit şi ca o avanpremieră a Turneului Național ”Zâmbetul Muzicii”, turneu cameral cu chansons, lieduri, arii şi duete celebre de operă, pe care Teodora Gheorghiu și Sorin Coliban alături de pianista Diana Ionescu îl vor susține în luna noiembrie în mai multe orașe din România (Brașov, Galați, Timișoara, Deva, Ploiești, Bistrița).
Concertul din seara de 28 octombrie va fi precedat de Gala Premiilor de Excelență ProPatria, prezentată de actorul Ionuţ Kivu, în cadrul căruia se vor acorda distincţii pentru sprijinul pentru cultura română şi tinerele talente, după cum spunea Mioara Moraru, președintele Festivalului Internațional Propatria:
”Ediția din acest an a Festivalului ProPatria a demonstrat încă o dată puterea artei de a uni oameni și culturi. Premiile pe care le vom acorda la Gala de Excelență sunt o recunoaștere a dedicării extraordinare a celor care au susținut această călătorie muzicală prin Europa. De la Excelența Sa, doamna Simona Miculescu, Ambasadoarea României la UNESCO, Excelența Sa, doamna Gabriela Dancău, Ambasadoarea României în Italia, până la dirijorul Cristian Mandeal, promotor şi mentor al Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, prof.univ.dr. Diana Moș, rectorul Universității Naționale de Muzică din București și ajungând la cei care au amplificat mesajul nostru, precum postul Radio România Cultural, prin managerul său, Radu Croitoru, postul Radio România Internațional prin managerul sau, Eugen Cojocariu,sau Giulio Bertola, preşedintele Cofindustria România fiecare premiat a jucat un rol esențial în promovarea tinerelor talente românești și a valorilor noastre culturale pe scena internațională. Acest festival nu este doar despre muzică, este despre construirea de punți între oameni și celebrarea excelenței românești în toată diversitatea sa” (Mioara Moraru)
Un eveniment multidisciplinar, Festivalul Internațional ProPatria s-a remarcat și în acest an prin diversitatea sa, oferind 10 concerte de muzică clasică, operă și jazz, expoziții, proiecții de film, întâlniri inedite între muzicieni din toate colțurile lumii. Aceste evenimente au pus în valoare identitatea culturală românească și au evidențiat excelența artiștilor din diaspora.
Printre momentele notabile din festival se numără recitalul mezzosopranei Ruxandra Donose și al pianistului Sergiu Tuhuțiu susținut pe 14 octombrie la Bank Austria Salon din Viena, sau concertul "Un Artist, un pian și un țambal" susținut de pianistul Cătălin Răducanu pe 16 octombrie, la Milano.
PROGRAM MUZICAL concert Ateneu
Gala finală a Festivalului Internațional Propatria – Tinere Talente Românești
Orchestra Filarmonicii ”George Enescu”
Dirijor Constantin Adrian Grigore
Teodora Gheorghiu - soprană
Sorin Coliban - bariton
G. Rossini - Uvertura operei ”Coțofana Hoață”
G. Rossini - „Sia qualunque delle figlie“, aria lui Don Magnifico din opera ”La Cenerentola”
G. Rossini - „All'ombra amena“, aria Corinnei din opera ”Viaggio a Reims”
B. Bartok - 7 dansuri românești
G. Enescu - 7 Chansons Clemént Marot - Languir me fais + Changeons propos
T. Brediceanu - ”Doina stăncuţei”
W.A. Mozart - Uvertura operei ”Nunta lui Figaro”
W. A. Mozart - “Non piu andrai farfallone amoroso” din opera ”Nunta lui Figaro”
W. A. Mozart - “La ci darem la mano”, duet Zerlina & Don Giovanni din opera ”Don Giovanni”
E. Doga - ”Valsul Gramofon”
F. Lehár - “Lippen schweigen”, duet Hanna & Danilo - din opereta ”Die lustige Witwe”
BIOGRAFII SOLIŞTI
Soprana Teodora Gheorghiu a absolvit cursurile Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, destinul ei muzical fiind influențat în mod direct de marele José Carreras, care a remarcat-o în cadrul concursului Julián Gayarre International Singing Competition., oferindu-i o bursă de studii care i-a schimbat definitiv cursul carierei. Ulterior, a câștigat mai multe competiţii, fiind laureată, între altele, a Concursului Internaţional “George Enescu” de la Bucureşti, dar şi a prestigioasei Queen Elizabeth Competition şi a primit bursa de studii Herbert von Karajan.
A debutat pe scena muzicală internațională la Opera de Stat din Viena, la doar 25 de ani, unde a cântat ca solistă între 2007 şi 2010. Din anul 2010, a decis să îşi continue cariera ca artist freelancer. Acesta a fost momentul când dirijorul Christophe Rousset i-a propus să realizeze un album, ca omagiu al celebrei soprane Anna de Amicis care a trăit în secolul al XVIII-lea. Albumul, publicat de casa de discuri Harmonia Mundi, include înregistrări în premieră cu arii din Mozart, Gluck, Borghi, Cafaro şi Mysliveček.
Talentul Teodorei Gheorghiu nu se limitează doar la genul operei. Soprana este pasionată şi de lied şi a oferit numeroase recitaluri cu programe variate, iar în 2013 a publicat al doilea album, Art Nouveau, cu lieduri de Strauss, Zemlinsky, Ravel şi Respighi. În anul 2018 a revenit în România pentru un turneu extraordinar de recitaluri în mai multe orașe ale țării, iar în 2023, alături de pianista Diana Ionescu, a susținut Turneul național de lieduri Franz Schubert.
Bas-baritonul Sorin Coliban a absolvit Academia de muzică din București, studiind apoi timp de șase ani cu Georgeta Bălan și perfecționându-și tehnica vocală pentru repertoriul Rossinian în cadrul Accademiei Rossiniana din Pesaro, sub îndrumarea maestrului Alberto Zedda.
Sorin Coliban a debutat la Opera de Stat din Viena în 2004. Din 2004 până în 2009 a fost membru al ansamblului de la Volksoper din Viena. Și-a îndeplinit unul dintre visurile sale de o viață când a participat la celebrul Festival Richard Wagner de la Bayreuth în 2013 în două opere (“Aurul Rinului” și “Siegfried”) din cadrul unei producții a tetralogiei “Inelul Nibelungilor”, dirijată de Kirill Petrenko și regizată de Frank Castorf. În anul 2015 a debutat la Filarmonica din Berlin și la Budapesta, în cadrul Festivalului Zilele Wagner unde a revenit în 2022. A participat în trei producții la Opera Scala din Milano în perioada 2021 - 2022.
A colaborat cu mulți dirijori, printre care Franz Welser-Möst, Alberto Zedda, Bernard Haitink, Antonio Pappano, Zubin Mehta, Riccardo Chailly, Kent Nagano, Pinchas Steinberg, Mark Elder, Richard Bonynge, Seiji Ozawa, Cristian Mandeal, Bertrand de Billy, Louis Langrée, Kirill Petrenko, James Conlon și Daniele Gatti.
Coliban este, de asemenea, un experimentat interpret de lied și oratoriu. În aprilie 2012 a debutat cu un recital de lieduri la Musikverein din Viena, acompaniat de pianista Kathleen Kelly, cu multe lucrări în primă audiție austriacă și de asemenea, cu o primă audiție mondială a compozitorului Albin Fries. Repertoriul său vocal-simfonic include Requiem-ul lui Verdi, Simfonia a 9-a de Beethoven, Simfonia a 8-a de Mahler, Pasiunile lui Bach și Elias de Mendelssohn.
PROGRAM FESTIVALUL INTERNAȚIONAL PROPATRIA 2024
ROMA
1. Conferință de presă de lansare Festival și prezentare de film
Roma - 18.09.2024, Accademia di Romania in Roma
2. Concert susținut de pianista Mara Dobrescu (România / Franța), violistul Răzvan Popovici (România /Germania) și mezzosoprana Roxana Constantinescu (România/Austria).
Roma - 18.09.2024, Ambasada României din Italia, în colaborare cu Ambasada României în Italia și Accademia di Romania.
ISTANBUL
3. Carmen’s Carma - Concert jazz, susținut de Ramona Horvath, pianist Jazz (România /Franța), Nicolas Rageau, contrabas și bateristul Antoine Paganotti (Franța)
Istanbul - 22.09.2024, Nardis Club Jazz, Istanbul în colaborare cu ICR Istanbul
ROMA
4. Ansamblul PlaCello in Cetatea Eterna, concert susținut de violonceliștii Răzvan Suma, Ella Bokor, Soma David, Mircea Marian (România).
Roma - 4.10.2024, Sala Baldini, Roma
BERLIN
5. Concert susținut de pianistul Cristian Niculescu (România /Germania), violoncelistul Radu Nagy (România /Germania) și baritonul Alexandru Chiriac (România)
Berlin - 06.10.2024
PARIS
6. Recital de pian Ingmar Lazar (România /Franța)
Paris - 8.10.2024, Theatre le Ranelagh, Paris în colaborare cu ICR Paris
VIENA
7. Concert susținut de mezzo-soprana Ruxandra Donose (România /Austria) și pianistul Sergiu Tuhutiu (România)
Viena - 14.10.2024, Bank Austria Salon, în colaborare cu ICR Viena
MILANO
8. Un Artist, un pian și un țambal, concert susținut de pianistul Cătălin Răducanu (România)
Milano – 16.10.2024, Villa Ghirlanda Silva, în colaborare cu Consulatul General al României la Milano
ROMA
9. Gala Premiilor de Excelență Propatria cu Recital de pian Matei Lăbunț (România /Germania) și Annastella Gibboni (vioara/Italia), câștigători ai Premiului Special Propatria, acordat în cadrul concursului “International Competition for Youth Dinu Lippatti” și spectacolul de balet susținut de Studioul de balet pentru copii și tineret al Operei Naționale București.
Roma - 23.10.2024, Auditorium del Seraphicum, Roma.
BUCUREȘTI
10. Concert extraordinar de închidere festival și Gala Premiilor de Excelență, susținut de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijor Constantin Adrian Grigore, soliști Teodora Gheorghiu, Soprana (România /Elveția) și Sorin Coliban, bariton ( România/Austria).
București - 28.10.2023, Ateneul Român din București, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu