x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Steve Vai revine în ţara noastră!

Steve Vai revine în ţara noastră!

de Alex Revenco    |    14 Aug 2009   •   00:00
Steve Vai revine în ţara noastră!

După fabulosul concert susţinut, în urmă cu nouă ani, pe scena Sălii Palatului, legendarul muzician Steve Vai revine în România, în primul weekend al lunii septembrie.



Potrivit mai multor surse din industria muzicală, unul dintre cei mai mari chitarişti din toate timpurile va urca pe scena Cerbului de Aur din Braşov, unde va face o demonstraţie de virtuozitate, în cadrul unui microrecital. Spre sfârşitul lunii septembrie, urmează să apară pe piaţă atât un CD live, cât şi filmul concertului sold-out, care a avut loc cu doi ani în urmă, la State Theatre din Minneapolis, statul Minnesota.

La realizarea spectacolului de atunci, ce a făcut parte din Sound Theories World Tour, alături de marele chitarist s-au aflat Alex De Pue şi Ann Marie Calhoun - vioară, keyboards, Jeremy Colson - tobe, percuţie, Bryan Beller - bass, Dave Weiner - chitară, sitar şi Zack Wiesinger - chitară bottleneck. Intitulat "Where The Wild Things Are" materialul ce va apărea în format de audio CD, DVD şi Blu- ray este al 21-lea proiect solo realizat de Steve Vai în peste 30 de ani de carieră.

Materialul, ce durează două ore şi patruzeci de minute, conţine câteva compoziţii noi, pe lângă piese mai vechi, reorchestrate. Iată câteva titluri: Paint Me Your Face, Now We Run, Building the Church, Tender Surrender, Firewall, The Crying Machine, Shove the Sun Aside, I'm Becoming, Die to Live, Freak Show Excess, Apples in Paradise, All About Eve, Angel Food, The Audience Is Listening etc.

×
Subiecte în articol: muzica