Ton Koopman la pupitrul orchestrei "Virtuozii din Bucureşti"

Iubitorii muzicii baroce stiu ca organistul si clavecinistul Ton Koopman este una dintre personalitatile impunatoare in randul muzicienilor care au lansat, in ultimele decenii, un nou stil de interpretare, tintind autenticitatea stilistica maxima. I se datoreaza o integrala a cantatelor si creatiei de orga ale lui Bach si este in curs de defi nitivare o integrala Buxtehude, ceea ce inseamna realizari extraordinare.

Daca adaugam bogata sa activitate dirijorala, nu numai la pupitrul Orchestrei Baroce din Amsterdam si a Corului, formatii create si conduse de el, dar si in fruntea altor ansambluri, daca ne gandim la munca de pedagog la Conservatorul Regal din Haga si la prelegerile despre muzica veche, ne dam seama ca avem ocazia sa cunoastem un muzician complex.

Ca oaspete al orchestrei Virtuozii din Bucuresti, Ton Koopman a ales sa dirijeze un program Haydn – Mozart, cu capodopere arhicunoscute. El a gasit un ansamblu excelent pregatit de dirijorul Horia Andreescu, fondatorul in fapt al acestuia. Disciplina, acuratete si omogenitate sonora, instrumentisti dintre cei mai valorosi din tara, alesi in mod special pentru formatia al carei repertoriu se bazeaza pe creatii clasice, dar se ramifi ca adesea in toate perioadele istoriei muzicii.

Simfonia nr. 104, Cimpoiul, ultima "londoneza" a lui Joseph Haydn, a deschis programul. Am simtit inca de la inceput energia debordanta cu care Ton Koopman a recreat discursul plin de ingeniozitate al marelui simfonist. O gestica neconventionala, excesiva uneori, a impus tempouri mai alerte ca de obicei, contraste mari dinamice, dar nu totdeauna si o
mare claritate a frazarilor sau planurilor sonore.

De altfel, Ton Koopman pare a fi atent indeosebi la linia mare a muzicii si nu neaparat la detalii. In Concertul nr. 23 in La major de Mozart, am avut prilejul sa-l cunoastem pe tanarul pianist rus Alexander Kobrin, laureat al Concursului Van Cliburn din anul 2005. Este greu sa canti Mozart intr-un Festival, dupa ce pe podium s-au perindat Murray Perahia si Daniel Barenboim. Performanta lui Kobrin a fost fara indoiala cu totul laudabila prin limpezime, perlaj minunat, echilibru in dozarea nuantelor, a culorilor. Ne obisnuisem insa cu ceva in plus ca expresie, dincolo de materialitate, in adancurile simtirii si gandirii…

Partea a II-a a concertului ne-a oferit monumentul simfonismului mozartian, opusul ultim al seriei orchestrale, Simfonia nr. 41, Jupiter. Si aici am intalnit aceeasi demonstratie de spirit alert, cu o tendinta sporita spre maret si foarte sonor. Impresionanta partea a II-a, Andante cantabile, in care izbucnirile dramatice, aproape tragice, prin acele acorduri ample, disonante, peste linia melodica melancolica de la inceput, au fost perfect subliniate.

Pe parcursul celorlalte doua parti, elementul dramatic a cedat celui triumfal, cu mare accent pe contributia sufl atorilor (poate nitel excesiva in ultima parte) si chiar unui spirit ludic, dansant, nu numai in Menuet, dar si in Allegro-ul fi nal. As fi dorit de altfel o mai mare expresivitate (fapt sesizat si la Haydn), mai putin legato si o mai raspicata articulatie a fi ecarei teme.

Plina de solouri scurte dar stralucitoare, in special la partida lemnelor, Simfonia mozartiana a evidentiat calitatea deosebita a instrumentistilor orchestrei, care s-au dovedit cu adevarat Virtuozii din Bucuresti. Il asteptam pe celebrul Ton Koopman sa concerteze si impreuna cu Orchestra sa Baroca din Amsterdam peste doar o saptamana, tot la Ateneu, intr-un program Mozart.