x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Tragedie în viața Rihannei. Vedeta este în mare doliu

Tragedie în viața Rihannei. Vedeta este în mare doliu

27 Dec 2017   •   16:14
Tragedie în viața Rihannei. Vedeta este în mare doliu

Este un sfârşit de an trist pentru Rihanna, care la câteva ore după Crăciun era în doliu, după ce a pierdut un membru al familiei sale în circumstanţe teribile, informează Huffington Post. 

Ziua de marţi, 26 decembrie, s-a dovedit a fi un coşmar pentru cântăreaţă. Vărul ei Tavon Kaiseen Alleyne a fost ucis în Barbados, insula de unde este originară şi artista, la câteva ore după ce petrecuseră Crăciunul împreună. 

Potrivit publicaţiei Barbados Today, tânărul de 21 de ani ar fi fost abordat de un bărbat în timp ce mergea prin faţa casei sale, împuşcându-l de mai multe ori. Alleyne a murit câteva ore mai târziu din cauza rănilor. 

Foarte afectată de această dramă, Rihanna, în vârstă de 29 de ani, a dorit să-i aducă un omagiu rudei sale, scriind câteva cuvinte însoţite de o fotografie pe contul ei de Instagram. 

"Odihneşte-te în pace, vere... Nu-mi vine să cred că noaptea trecută te-am ţinut în braţele mele! N-am crezut niciodată că ar putea fi ultima dată când am simţit căldura corpului tău! Te voi iubi mereu'', a scris ea, adăugând hashtag-ul #endgunviolence, alături de fotografia în care apare alături de Tavon Kaiseen Alleyne. Cântăreaţa a cerut astfel să se pună capăt violenţei cu arme de foc. 

În Barbados, dreptul de a deţine o armă este stabilit prin Legea privind armele de foc din 1998. Fiecare cetăţean care doreşte să deţină o armă de foc trebuie, ca şi în Statele Unite, să treacă un test pentru a-i fi verificate antecedentele şi capacitatea de a deţine o armă.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rihanna