Finala concursului Newcomers, din cadrul Festivalului Stufstock 2010, a stabilit că White Walls e formaţia Number One. După ce au convins la Bucureşti, constănţenii au confirmat în Vamă, demonstrând că alcătuiesc o echipă extrem de omogenă, cu trei instrumentişti excepţionali şi un solist vocal ieşit din comun. Eugen (voce), Alex (chitară), Şerban (bas) şi Marian (tobe) urmează să-şi lanseze albumul de debut, sub egida Asiluum Label. Intitulat "Mad Man Circus", discul va fi disponibil atât în format de free download, cât şi de CD fizic, în variantă jewelcase.
Ce spune Şerban: "Nu avem cum să ne îmbogăţim din vânzările acestui album şi nu vrem nici să facem vreun compromis în această direcţie. Albumul nostru va fi distribuit sub licenţă Creative Commons şi va putea fi distribuit mai departe gratuit, de oricine, oricui. Ediţia fizică va exista într-un număr redus de exemplare, pentru oamenii care îşi doresc aşa ceva. Noi vrem doar să fim ascultaţi - beneficiile unei distribuţii de genul acesta sunt de discutat...". Autodescriere Eugen: "The Postman Syndrome, System Of A Down, Muse, Tool, Dream Theater, Kamelot, Paula Seling. Amestecaţi vocile din toate trupele menţionate, adăugaţi sare şi piper, lăsaţi la cuptor şapte ani, după care introduceţi la frigider şi veţi obţine vocea White Walls. Poftă bună!".