x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Nu există fără îndoială...

Nu există fără îndoială...

de Mihai Eminescu    |    15 Ian 2019   •   09:28
Nu există fără îndoială...

Timpul, 16 aprilie 1882

Comentariu introductiv:

Eminescu defineşte tipul demagogului şi rolul său nefast pentru funcţionarea organismelor statului. (D. Vatamaniuc)

Frazele, aici și pretutindeni în gazetăria lui Eminescu, bat învolburate, dezlănțuite, pline de un sarcasm negru în zidurile acestor fantasme care, realmente, îl obsedează. Negația, încă o dată, radicală, se asociază cu un pesimism de sfârșit de lume, cu un sentiment de dezolare cosmică, așa cum se întâmplă și în poemele de meditație. Un pesimism însă activ, dacă îi putem spune astfel, saturat de invective colorate și sprijinit pe o imaginație colosală. (acad. Eugen Simion)

Nu există fără îndoială o mai mare tiranie decât cea demagogică. Nu-i vorba, nici absolutismul unui singur om nu-i vro poamă. Ş-aci te pomeneşti că un individ cu sistemul nervos compromis prin viţii şi desfrânări se constituie în reprezentant absolut al statului şi-i impune ca lege fel de fel de insanităţi cari-i trec prin minte, făr' a ţinea seamă nici de deprinderile abituale ale oamenilor, nici de necesităţile aievea ale statului. Dar la despoţii din mila lui Dumnezeu se întâmplă totuşi că interesul lor propriu şi interesul statului sunt până la un grad oarecare identice; despotul ştie că puterea statului e puterea sa proprie şi deja interesul său îi impune mai multă circumspecţiune în dictarea măsurilor sale.

La demagog lucrurile stau cu totul altfel. Şi el dispune de-o putere absolută, căci şi demagogii sunt toţi tirani şi liberalismul lor e-o frază, dar interesul statului nu este identic cu al lor propriu. Ei n-au absolut nici un interes ca maşina guvernamentală să funcţioneze exact şi regulat; din contra, cu cât dezordinea şi neclaritatea de idei va fi mai mare cu atât demagogul e mai sigur de-a rămânea sus. Şi demagogii sunt aproape toţi viţioşi, netrebnici, laşi ca caracter şi nerozi ca minte - dovadă aproape totalitatea partidului roşu de la noi -, lipsiţi cu totul de un complex de idei morale cari să constituie normativul unei vieţi oneste şi serioase, fără stăpânire pe faptele şi cugetul lor, dar pe lângă aceste rele se adaogă şi acela că interesele lor private şi personale sunt departe de-a fi identice cu ale statului, sunt din contra opuse acestora, căci statul, cu natura sa permanentă şi moralizătoare, este cel mai mare adversar al destrăbălării de idei şi de instincte.

De aceea ei caută să-l sape în toate chipurile, să-i sustragă toate elementele de statornicie şi de dreptate de care dispune. Acum justiţia le stă în cale.

Toate autorităţile consultate până acum s-au pronunţat în contra electivităţii, toate organele presei independente asemenea. Cu toate acestea o mână de demagogi susţine numaidecât izbutirea acestei reforme americane, pe care nimenea nu le-a cerut-o şi care-a fost inventată în coloanele „Românului" de unul dintre reformatorii universului din cafeneaua Procope. Nu mai înţelegem până unde o s-ajungă cinismul acestor oameni cari au mereu în gură opinia publică şi naţiunea şi cari ţin mai puţin seamă decât oricine de aversiunea hotărâtă a opiniei şi a naţiunei în contra electivităţii. Fiecine simte că justiţia ar deveni în chipul acesta un instrument, o proprietate privilegiată a unui partid; se simte că advocaţii roşii ar specula-o ca pe o marfă, că clienţii acestor advocaţi, ce sunt şi agenţi electorali, ar avea privilegiul de-a câştiga procesele în contra oricui şi cu toate acestea ne vin mereu cu idei a priori, a căror realizare chiar în America se dovedeşte a fi o nenorocire publică.

Relevăm asemenea că prin reformă se tăgăduieşte un drept al Coroanei, acela de-a numi judecători după cunoştinţele ce le posed, după gradul de încredere ce inspiră, precum şi dreptul de-a-i depărta pe cei venali şi ignoranţi, drepturi ce nu se pot lua fără pericol absolut din mânile regelui.

Dar toate acestea nu împiedică pe demagogi. Republicani, după propria lor mărturisire, ei nu îngăduiesc pe rege decât pe cât timp trăiesc în realitate în republică, şi-i ameninţă prin agenţi diplomatici viaţa chiar din momentul în care ar vrea să-şi afirme prerogativele pe cari i le asigură Constituţiunea.

×