x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Nu ratați topul artiștilor români din ultimele decenii la Artmark

Nu ratați topul artiștilor români din ultimele decenii la Artmark

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Ian 2024   •   20:40
Nu ratați topul artiștilor români din ultimele decenii la Artmark

Cu o selecție îndrăzneață, care unește trei generații de artiști, licitația din 30 ianuarie pune iubitorii de artă față în față cu provocările estetice și filosofice contemporane.

Licitația unei Colecții corporatiste de Artă Contemporană

Sunt artiști care au subminat regimul politic dinainte de 1989 prin creația lor, care au ales imaginea ca armă a adevărului; sunt artiști care au evoluat în timpul tranziției dinspre comunism spre democrație și care s-au confruntat cu noile provocări socio-economice; nu în ultimul rând, regăsim în selecție artiștii generației Z, preocupați de marile teme ale agendei de azi (ecologie, identitatea de gen, tehnologie), dar care caută să își definească și propria identitate artistică. În acest parcurs cronologic, observăm un fir liniar care transformă arta în instrument de activism politico-social și cultural. Totodată observăm redescoperirea mitologiei și a simbolurilor antichități ca sursă primară de inspirație (la artiști precum Dragoș Neagoe, Horia Damian sau Vlad Paraschiv), sincronismul cu unele curente artistice vestice (Ion Mirea versus Jackson Pollock), dar și o reconectare la tradițiile și legendele locale (Sorin Ilfoveanu, Ștefan Câlția, Traian Bilțiu-Dăncuș). Nu în ultimul rând, licitația curentă aduce în prim-plan susținerea tinerelor talente prin nucleul reprezentat de o secvență din colecția de artă contemporană a unei corporații, colecție realizată pe parcursul ultimilor 30 de ani.

„De la Salvador Dali la Andy Warhol”. Licitația unei Colecții de Gravură Europeană

De la Cruella de Vil, la Alice în Țara Minunilor ori Regina Elisabeta și până la celebrele balerine ale lui Degas, deschidem anul 2024 cu o selecție impresionantă de opere cu valoare universală. Dali, Chagall, Picasso, Warhol, Magritte, Modigliani sau Brauner sunt doar câțiva dintre artiștii care se vor intgra perfect în orice spațiu ori vor completa armonios o colecție de artă ce pune accent pe diversitate artistică. Mickey Mouse, Coca Cola sau celebrul cuplu Gala-Dali sunt doar câteva dintre simbolurile care au spart tiparele vremurilor în care au fost create și care au pus pe harta artei modernismul.

Licitația Patrimoniului unui Anticar, inclusiv o colecție de familie de desene de Alexandru Ciucurencu

Portrete, naturi statice sau peisaje, toate cu prețuri accesibile, fie în ulei, acuarelă sau creion, te invită să îți adjudeci preferatul și să îți îmbogățești colecția de artă. Lumea satului, casele de țară și horele duminicale din operele lui Ion Doboșariu sau Pan Ioanid, citadinele din lucrările lui Spiru Vergulescu sau marinele lui Dimitrie Știubei își dau întâlnire într-o selecție eclectică alături de vestitele modele ale lui Ion Stătescu ori Samuel Bogdanovici. Artiști consacrați din perioada modernă precum Samuel Mützner, Gheorghe Petrașcu sau Francisc Gall deschid drumul artiștilor contemporani precum Horea Paștina, Marcel Bejgu sau Alexandru Ciucurencu. Ne întâlnim, așadar, cu o colecție de familie, în care regăsim desene semnate de maestru. Fie că întruchipează studii pregătitoare pentru viitoare opere în ulei sau fie că iau forma unor opere de sine stătătoare, lucrările lui Alexandru Ciucurencu vor completa și întregi cu succes colecția oricărui pasionat de artă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×