x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Primul Muzeu al Parfumului participă la Noaptea Muzeelor

Primul Muzeu al Parfumului participă la Noaptea Muzeelor

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Mai 2023   •   06:00
Primul Muzeu al Parfumului participă la Noaptea Muzeelor

Începând cu anul 2014, BEAUTIK Haute Parfumerie a deschis porţile primului Muzeu al Parfumului din România.

O colecţie privată, unicat în România, care reuneşte peste 15.000 de obiecte şi accesorii de parfumerie, exponate originale de relevanţă mondială, dar şi sticle autentice româneşti din diferite perioade. Colecţiile permanente ale Muzeului Parfumului pot fi vizitate atât fizic, cât şi virtual pe paginile de Facebook și Instagram.

Colecţia a fost realizată pornind de la o singură sticluță achiziționată în 2006 şi de la o pasiune enormă pentru frumos a proprietarilor, familia Iacob şi pentru descoperirea şi păstrarea acestor mici opere de artă. Colecţia este una foarte valoroasă din punct de vedere istoric, cu mare însemnătate la nivel internaţional, adunând laolaltă creaţii cu tradiţie la nivel mondial, dar şi exponate româneşti, recipiente care stau mărturie perioadei de glorie a parfumeriei româneşti interbelice.

Muzeul Parfumului a participat la o serie de expoziţii la muzee din București și din țară, iar sticla etalon a colecției, cu cea mai mare rezonanţă, este parfumul „Mon Budoir”, parfumul preferat al Reginei Maria, creaţie realizată de Casa Houbigant Paris. Acest parfum a fost retras din producție după moartea Reginei, în 1938, dar la insistențele noastre, producătorul Houbigant a refăcut parfumul și l-a lansat în premieră mondială la București, în septembrie 2019.

Muzeul Parfumului se află pe Calea Dorobanți nr. 172, Mario Plaza, în incinta parfumeriei BEAUTIK și poate fi vizitat inclusiv pe 13 mai, la evenimentul Noaptea Muzeelor, până la ora 22:00.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×