x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Participanți din 12 țări la Școala de Vară organizată de Institutul Cultural Român

Participanți din 12 țări la Școala de Vară organizată de Institutul Cultural Român

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Iul 2023   •   14:30
Participanți din 12 țări la Școala de Vară organizată de Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român reia, după o pauză de trei ani, programul Școala de Vară de la Brașov, în cadrul căruia sunt organizate cursuri de limbă, cultură și civilizație românească pentru străini.

Ediția din acest an a programului, cu numărul 26, se desfășoară în perioada 2-23 iulie și a fost inaugurată printr-un eveniment organizat pe 3 iulie la Universitatea „Transilvania" din Brașov, în prezența prof. univ. dr. Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania“, a directorul Centrului Cultural Reduta, Adrian Vălușescu, și a coordonatoarei programului, Ana Borca (ICR). Cu acest prilej, a fost vernisată expoziția de fotografie „in memoriam Andrei Bodiu și Marius Cisarˮ, două repere ale vieții culturale brașovene care au marcat Școala de Vară de-a lungul timpului, ce reunește o serie de fotografii realizate de participanți în anii precedenți.

În 2023, la Școala de Vară de la Brașov participă 22 de cursanți din Argentina, Brazilia, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Slovenia, SUA și Ucraina. Programul evenimentului cuprinde 50 de ore de cursuri intensive de limbă română predate de profesori cu o bogată experiență în româna ca limbă străină, precum și o serie de expuneri pe tematici diverse: o prelegere despre literatura română, susținută de scriitorul Dan Lungu și o incursiune în istorie, realizată de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naționale a României. Irina Margareta Nistor, critic de film, va prezenta impactul cinematografiei românești în lume. Cursurile vor fi completate de ateliere de jurnalism și publicitate, de dans, de actorie, precum și de programele de documentare culturală în câteva locuri pitorești ale României: Transfăgărășan, Drăguș, Făgăraș, Sighișoara, Richiș și Azuga.

Potrivit testimonialelor mai multor participanți ai edițiilor anterioare, Școala de Vară nu se rezumă doar la o simplă parcurgere a unor cursuri și prelegeri, ci reprezintă o experiență de viaţă memorabilă.

Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov și cu Muzeul „Casa Mureşenilor”, parteneri tradiționali ai Școlii de Vară. La terminarea cursurilor, participanţii susţin un test în urma căruia pot obţine un certificat de competenţă lingvistică, oferit de Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi un certificat de evaluare a nivelului de cunoaştere a limbii române, eliberat de Institutul Cultural Român.

În 2023, Institutul Cultural Român împlinește 20 de ani de la înființarea sa prin Legea nr. 356/11 iulie 2003, având drept scop „reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.“

×