x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Apel de finanțare pentru producția și distribuția de filme. Buget de 5 milioane de euro

Apel de finanțare pentru producția și distribuția de filme. Buget de 5 milioane de euro

de Redacția Jurnalul    |    24 Apr 2024   •   18:30
Apel de finanțare pentru producția și distribuția de filme. Buget de 5 milioane de euro

Ministerul Culturii a anunțat miercuri lansarea unui apel de finanțare producția și distribuția de filme cu un buget de 5 milioane de euro.

Apelul de proiecte „Sprijinirea inițiativelor culturale de accelerare a digitalizării producției și distribuției de filme, inclusiv de filme cinematografice” este finanțat prin PNRR.

„Apelul de proiecte vine în sprijinul producătorilor și distribuitorilor de filme din România, urmărind să faciliteze creșterea competitivității întreprinderilor românești în industria cinematografică, pe piețele naționale, europene și internaționale, modernizarea modului actual de producție, distribuție și consum, dar și sporirea capacității de a răspunde noilor provocări ale consumatorilor, pentru a adapta sectorul cultural la cerințele și oportunitățile erei digitale”, a declarat ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Bugetul apelului este de 5 milioane euro, reprezentând contribuția din PNRR, la care se adaugă aproximativ 1 milion euro, valoarea aferentă TVA de la bugetul de stat. Astfel, vor putea fi susținuți minimum 40 de producători și distribuitori de filme în vederea îmbunătățirii activităților derulate în domeniu.

Fiecare proiect poate beneficia de maximum 100.000 euro și va avea o durată de cel mult 6 luni, cu începere de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare.

Dosarele de finanțare se depun online, în platforma electronică proiecte.pnrr.gov.ro administrată de Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene (MIPE), în calitate de coordonator național al PNRR, în perioada 24 aprilie 2024, ora 08:30 – 24 mai 2024, ora 17:00.

Solicitanții eligibili sunt întreprinderi de tip microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, precum și alte persoane juridice de tip întreprindere, inclusiv organizații neguvernamentale și întreprinderi mari care îndeplinesc cumulativ condițiile de eligibilitate cuprinse în Schema de ajutor de minimis și Ghidul solicitantului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: productie filme raluca turcan