x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Reluarea licitațiilor cu sală

Reluarea licitațiilor cu sală

de Magdalena Popa Buluc    |    09 Iun 2021   •   19:36
Reluarea licitațiilor cu sală

După o lungă perioadă, de aproape 1 an și jumătate, în care licitațiile organizate de Casa Artmark au fost desfășurate exclusiv online, pe 15 iunie ușile Palatului Cesianu-Racoviță se redeschid pentru colecționarii și iubitorii de artă care vor să participe la sesiunile de licitații. Licitațiile de artă cu participare fizică au fost, în anii dinainte de restricții, nu doar cadrul normal de vizionare și achiziție de artă plecând de la prețuri accesibile, cât mai ales prilejul de contact plin de învățăminte cu piața vie de artă, împrejurarea de a învăța cum se formează prețurile în piață, care sunt cotațiile artiștilor și nivelul cererii colecționarilor pentru aceștia, deopotrivă un exercițiu bursier și un spectacol cu și despre artă. Participarea fizică nu va însemna însă renunțarea la canalul participării online, doritorii putând opta între a participa fizic ori rămâne online pe platforma Artmark Live.

Cu această ocazie, Casa de Licitații anunță deschiderea celui mai mare și așteptat eveniment al sezonului - Licitația de Vară. Peste 200 de opere de artă semnate de marii maeștri ai artei românești vor fi scoase la licitație marți, 15 iunie, ora 18:30, între care Grigorescu, Aman, Tonitza, Pallady, Ciucurencu sau Corneliu Baba.

Eveniment în eveniment, expoziția și licitația din 15 iunie are drept secțiune distinctă o colecție de familie a pictorului Ion Țuculescu, ce numără 46 de poziții, anume colecția istorică Șerban Țuculescu-Maria Galaction, cuprinzând nu doar lucrări de Țuculescu, din toate perioadele sale relevante de creație, dar și de Tonitza, Steriadi ori mobilier neo-românesc și manuscrise Gala Galaction. Cea mai importantă lucrare a secțiunii este „Câmpie cu toteme”, estimată 40.000-60.000 de euro, urmată de „Noaptea Orașului (Birja)”, estimată 30.000-50.000 de euro, lucrări abundent expuse și ilustrate în literatura de specialitate.

Expoziția Licitaței de Vară, de la Palatul Cesianu-Racoviță, este pe lista obiectivelor culturale participante sâmbătă 12 iunie la Noaptea Muzeelor, eveniment care revine în glorie după o pauză de un an. Așadar, iubitorii de artă pot vizita bogata expoziție a „Licitației de Vară, inclusiv colecția Țuculescu-Galaction, o selecție din colecția unui istoric de artă și o secțiune caritabilă dedicată victimelor violenței domestice” atât în noaptea de sâmbătă spre duminică, cât și până la data licitației programate pentru marți 15 iunie, de data aceasta cu sală de licitație (dar și prin platforma Artmark Live, pentru cei care doresc sa participe de acasă și au cont deschis și activ în platformă).

 

×