x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură România, în premieră, a preluat funcția de președinte a Conferinței Generale a UNESCO

România, în premieră, a preluat funcția de președinte a Conferinței Generale a UNESCO

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Noi 2023   •   20:00
România, în premieră, a preluat funcția de președinte a Conferinței Generale a UNESCO

Ambasadoarea României la UNESCO, Simona-Mirela Miculescu, a fost aleasă în unanimitate, de către reprezentanții celor 194 de state membre, în funcția de președinte a celei de-a 42-a Conferințe Generale a Organizației a Națiunilor Unite, funcție pe care o va deține timp doi ani.

În discursul de învestitură, Simona-Mirela Miculescu a făcut apel la unitate, dialog și solidaritate internațională pentru soluții care să răspundă provocărilor majore și contextului geopolitic dificil, marcat de înmulțirea conflictelor, schimbările climatice și riscurile asociate tranziției digitale.

Este pentru prima dată când țara noastră prezidează un organism de conducere al UNESCO în cei 67 de ani de când a aderat la organizație.

 

×
Subiecte în articol: Simona-Mirela Miculescu unesco