Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primul termen sub lupa distinsului etnolog Gheorghiță Ciocioi e relaționat de români cu verbul „a trage” (fără vreun cârlig aici cu rachiul): „Dușcă e un nume primit în trecut de Rusalii... Fără vreo legătură, ca nume de familie, cu dușca (gât de alcool - sorbit dintr-o înghițitură) - za dușak, dușka (limba slavă), având exact înțelesul de sorbire pe nerăsuflate, timp în care ești lipsit de respirație (dișane, slavă)”. Revenind: „Dușcă e un nume legat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh (în slavă, Duhovden - Ziua Duhului), pruncii născuți sau botezați în această zi primind la slavi - dar și la români - numele de Duho - Duhu (numele Popei Duhu ne e cunoscut de la Ion Creangă, un Duha cel bătrân apărând și el într-un document din Moldova de la 1670). Du(h)șo (feminin, Dușa) este o modificare a numelui de Duho în slavă, Dușko (românizat Dușcă) fiind un diminutiv al acestui nume”.
Să trăiască, să aibă suflet!
Tot aici: „Arareori, Dușo (Dușko), la sud de Dunăre, mai este legat de un nume-urare, cu înțelesul de: să fie viu, să trăiască, să aibă suflet (duș). La fel și Dușan, după cum o arată câteva înregistrări sârbești și bulgărești. În timp, Dușcă va deveni nume de familie. Prezent mai ales în sudul țării. La bulgari, numele primit cândva la botez de cei născuți de Duhovden e cunoscut astăzi, ca nume de familie, mai ales sub formele Duhov, Dușko, Dușka, Dușkov”.
Focuri
Alt nume cu înțeles uitat (sau neștiut, mai degrabă) - Capsali: „La origine, un nume grecesc (prezent, de asemenea, la aromâni și turci), datorat unei vechi meserii, astăzi uitată - cea de kapsáli/s sau kapsís. Nume de familie des întâlnit în Peloponez. Kapsális-ul era o persoană specializată în aprinderea de focuri controlate. De obicei, un meseriaș în slujba uneia sau mai multor localități. În limba turcă, altfel, kapsal/kapsali se tălmăcește prin al comunității, public. Kapsális-ul era profesionistul responsabil cu aprinderea focurilor la diverse ocazii, dar mai ales folosit pentru a arde/pârjoli terenuri agricole pline de buruieni, pajiști uscate etc. Pe timp de război, kapsalis-ul era mobilizat pentru incendierea de terenuri agricole, păduri, depozite, grajduri, case, corăbii etc.”.
Pârjolea
Mai mult: „Pentru cultivarea terenurilor, kapsalis-ul tăia arbuștii, tufele, măracinii, ierburile uscate și le târa pe acestea în centrul locului de cultivat, departe de pădure, ori vegetație - ce ar fi putut fi afectate de foc. De asemenea, un kapsali era specializat în focuri de contracarare. Niciodată nu se aprindeau focuri în timpul zilei, doar seara și înainte de răsăritul soarelui, atunci când nu bătea vântul. Cenușa rezultată era folosită ca îngrășământ. În tălmăcire, așadar: Pârjolea, Pârlan, Focaru’ etc.”. În completare: Kapsala și kapsalia (limba greacă) - zonă arsă de curând; kapsalizo (tot greacă) = a arde o suprafață înțelenită, a pârjoli; kapsomuna - femeie desfrânată care face ca bărbații însurați să-și dea foc la valiză; kapsomallis - cel care și-a pârlit părul sau barba”.
Lei de Oltenia
Mai departe, pe urmele sensurilor numelui Amza, faimos printre români grație regretatului actor Amza Pellea: „De ce oltenii își botezau uneori copiii născuți de Rusalii astfel? Numele e folosit mai ales în Oltenia (rar, astăzi), Bulgaria, Albania, Macedonia etc. În turcă, Hamza provine din arabă, unde se tălmăcește prin puternic, leu. La noi, numele de Amza/Amzin se trage de la sud de Dunăre, uneori ajungând în părțile noastre prin unii latifundiari (ortodocși) de origine albaneză. Fără vreo legătură cu numele musulman, fiind dat la botez creștinilor. Mai cu seamă celor din zona Vidin. Faptul se datorează deselor contacte dintre turci și creștini (în Vidin, în urmă cu un veac turcii erau majoritari, iar în Nicopole alcătuiesc și astăzi peste jumătate din populația orașului de la Dunăre). Astfel, Paștele, în zonă, mai este numit și acum (rar, e drept) în turcește: Paskalya, Rusaliile purtând aici multă vreme tot un nume turcesc: Hamsin/Hamzin/Amzin yortusu. Pe scurt: Hamzin. În tălmăcire: yortusu - praznic; hamsin (Cincizecime, Rusalii; hamsin-ul neavând vreo legătură cu Hamza, ci cu numărul cincizeci în arabă - un nume al marii sărbători creștine întrebuințat și astăzi de turci în forma dată”.
Din tată-n fiu
„Prin urmare - a reluat cercetătorul Gheorghiță Ciocioi -, pruncii născuți de Hamsin/Amzin, fie ei vlahi sau bulgari, primeau la botez, în zonele date, numele de Amzin, Amzina, Amza. Nume creștine întâlnite și astăzi la sud de Dunăre. Unele devenite nume de familie: Amzin, Amzov etc. Numele avea să treacă, evident, fluviul. Prin înrudiri, mai ales. Altfel, pe tatăl marelui actor Amza Pellea îl chema tot Amza. Din Oltenia nelipsind nici Amzin. Nume tot mai rare, părut exotice... Astăzi aproape uitate...”.
Citește pe Antena3.ro
Pastila de religie
Lausanne - 1923 și Patriarhia Ecumenică
În „coada” „Dicționarului”, o dublă „pastilă” - recomandată, evident, de doctorul (în filologie) Gheorghiță Ciocioi: „În urmă cu un veac, Patriarhia Ecumenică ar fi trebuit să își mute sediul său din Istanbul. Renunțând la peste un mileniu și jumătate de istorie ecleziastică în cetatea marelui Constantin. În cercurile Patriarhiei se vorbea chiar de o strămutare temporară a sa în Cipru, ori la Athos. Atatürk declara, sigur pe el, că respectă grupările sectare ale grecilor, dar că Efendi Patriarh nu mai are nici o treabă la Istanbul. Titlul de patriarh ecumenic, de altfel, nu va fi recunoscut de Turcia nici după conferința de la Lausanne. La această conferință a împăcării dintre greci și turci, din 1923, delegația Statelor Unite va declara că americanii doresc ca Patriarhia să fie lăsată la Istanbul. Britanicii se vor opune ferm și ei în privința mutării Patriarhiei Ecumenice altundeva, argumentând că o astfel de faptă ar răni sentimentele religioase ale întregii creștinătăți. Franța a apărat cu îndârjire același punct de vedere. Peste puțină vreme, în 1925, Bisericii Ortodoxe Române i se recunoștea înălțarea la rangul de Patriarhie. Din partea Constantinopolului. În 1948, visul turcilor de mutare a Patriarhiei Ecumenice din cetatea marelui Constantin era pe cale să se împlinească. După cum bine știm, prin Stalin...”.
Ultimul calif
Încă un „hap” și gata: „După bătălia purtată vreme de mai bine de patru veacuri între două lumi, religii și culturi, în cetatea Sfântului Constantin (cu reverberații nu doar în Asia și Europa), ultimul locțiitor al lui Mahomed pe pământ, califul Abdülmecit Efendi, comandantul suprem al religiei islamice, era expulzat, în 1924, de pe Bosfor. Orient Express-ul îl va purta în inima Europei. La granița elvețiană, va avea parte de cea dintâi umilință: legea din țara cantoanelor interzicea intrarea pe teritoriul său a poligamilor. Va fi acceptat cu greu. Turcia natală nu-i va primi, în 1944, după decesul său, nici măcar osemintele. A lăsat în urmă douăsprezece volume de memorii. Cunoștea persana, araba, franceza și germana încă din copilărie, fiind, totodată, un pictor și un muzician talentat (pianul, lucrat special pentru Abdülmecit, se află și astăzi la palatul Dolmabahçe). Se spune că musulmanii credincioși îi sorbeau cuvintele ca izvorâte din gura lui Mahomed. Pe Bosfor, se stingea, prin plecarea lui, o lume”.
„Dușcă e un nume legat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh (în slavă, Duhovden - Ziua Duhului), pruncii născuți sau botezați în această zi primind la slavi - dar și la români - numele de Duho - Duhu”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Arareori, Dușo (Dușko), la sud de Dunăre, mai este legat de un nume-urare, cu înțelesul de: să fie viu, să trăiască, să aibă suflet (duș)”, Gheorghiță Ciocioi
„Capsali este la origine un nume grecesc (prezent, de asemenea, la aromâni și turci), datorat unei vechi meserii, astăzi uitată - cea de kapsáli/s sau kapsís”, Gheorghiță Ciocioi
„Kapsális-ul era profesionistul responsabil cu aprinderea focurilor la diverse ocazii, dar mai ales folosit pentru a arde/pârjoli terenuri agricole pline de buruieni, pajiști uscate etc.”, Gheorghiță Ciocioi
„În turcă, Hamza provine din arabă, unde se tălmăcește prin puternic, leu. La noi, numele de Amza/Amzin se trage de la sud de Dunăre, uneori ajungând în părțile noastre prin unii latifundiari (ortodocși) de origine albaneză”, Gheorghiță Ciocioi
