x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Shine a light : Film despre Stones

Shine a light : Film despre Stones

de Alex Revenco    |    06 Apr 2008   •   00:00
Shine a light : Film despre Stones

De la 10 aprilie CD-ul va fi disponibil şi în România, dar filmul n-a interesat pe nici un distribuitor de la noi!

De la 10 aprilie CD-ul va fi disponibil şi în România, dar filmul n-a interesat pe nici un distribuitor de la noi!

 

La 30 martie şi la 2 aprilie, Keith Richards, Mick Jagger, Charlie Watts şi Ronnie Wood au participat la premierele de la Ziegfeld Theatre din New York, respectiv Leicester Square Odeon din Londra. Atât în SUA, cât şi în Marea Britanie au venit regizorul Martin Scorsese şi o mulţime de VIP-uri, ziarişti, fani etc. “Rockumentarul” Shine A Light îmbină istoria celei mai longevive formaţii rock din istorie (46 de ani de carieră!) cu secvenţe din cele două concerte susţinute în 2006 la Bacon’s Theater din New York, în cadrul “A Bigger Bang Tour”. Cu ajutorul unei echipe prestigioase, Martin Scorsese a reuşit să filmeze imagini inedite de pe parcursul acestui mega­turneu: “Am vrut să surprind frumuseţea pură a spectacolului şi să o imortalizez pe peliculă, pentru ca generaţiile viitoare să-i poată cunoaşte pe Rolling Stones aşa cum sunt”. Albumul “Shine A Light” reuneşte interpretări ale multor hituri clasice Rolling Sto­nes, ca “Brown Sugar”, “Jumpin’ Jack Flash”, “Paint It Black”, “Tumbling Dice”, “Start Me Up”, dar şi colaborări inedite: “Champagne & Reefer” (cu Buddy Guy), “Live With Me” (Aguilera) şi “Lo­ving Cup” (Jack White).

 

×
Subiecte în articol: cultura