Textul dramatic “Nostalgicii călători” scris de cunoscutul actor Liviu Lucaci a fost desemnat câştigător al concursului organizat în cadrul Programului UNITER “Cea mai bună piesă românească a anului”, pe anul 2012. Decizia aparţine unui juriu din care au făcut parte Marina Constantinescu, Adriana Popescu şi Marian Popescu. În selecţia finală au intrat şi alte două piese: “Zăpadă” de Adriana Gurău şi “Răpitor” de Radu Macrinici. Acest program se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României, care oferă, în fiecare an, Premiul la Gala UNITER. În acest an, Gala va avea loc la Iaşi, la data de 13 mai. Totodată, piesa câştigătoare va fi publicată, conform tradiţiei, în volum de Editura UNITEXT a UNITER. Proiectul “Cea mai bună piesă românească a anului” a fost iniţiat de UNITER în 1990, având scopul de a stimula apariţia de noi piese de teatru, în vederea susţinerii unui profil diversificat al repertoriului teatral românesc. (M.S.)