Actorul Emil Boroghină, cel cunoscut din ’90 încoace ca mare manager al unei instituţii de teatru, fondator şi director al unui festival cu renume în lume (Teatrul Naţional din Craiova pe care l-a condus din 1988 şi până în 2000 şi Festivalul Shakespeare), prezintă marţi în Bucureşti recitalul extraordinar “Béranger” de Ionesco. Este o “întâlnire teatrală” cu acest personaj ionescian, desfăşurată la Colegiul Naţional “Sfântul Sava”, în cadrul minifestivalului “Zilele Eugen Ionescu – ZEI”, şi la care şi-a anunţat prezenţa maestrul Radu Beligan. Evenimentul va începe la ora 18:00, în sala de spectacole, acea sală care a găzduit montările Naţionalului bucureştean după ce teatrul de pe Calea Victoriei fusese bombardat în timpul celui de-al doilea război mondial.
Acest minifestival este organizat de 22 de ani de Societatea culturală Eugen Ionescu din Slatina, condusă de Mihai Lungeanu. 20 de ediţii s-au desfăşurat la Slatina – locul de naştere a marelui dramaturg. Ediţia de anul trecut a avut loc la Teatrul Excelsior, iar în acest an evenimentul este organizat în colaborare cu “Sfântul Sava”, unde Ionescu a învăţat şi apoi a fost profesor.
ZEI demarează astăzi, la ora 11:00, cu vernisarea unor expoziţii dedicate dramaturgului. Programul cuprinde, de asemenea, o prezentare “Lecţiile lui Ionescu”, un Memento consacrat actorului Ion Lucian, lansări de albume şi DVD, spectacole-lectură, lansarea proiectului CEAS – Centrul european al absurdului serios.
În cea de-a treia zi (şi ultima) din cadrul minifestivalului se va “transmite”, începând cu ora 11:00, moştenirea culturală care se datorează personalităţii marelui dramaturg Eugène Ionesco (numele său aşa este cunoscut în întreaga lume). Atunci vor fi lansate festivalul concurs de teatru şcolar Pro-scenium şi proiectul “Povestind absurdul”. De la ora 18:00 se vor juca spectacole de teatru realizate de studenţi şi elevi.
Ediţia a XXII-a a Zilelor Eugen Ionescu este sprijinită financiar de Ministerul Culturii.