„E tare nostim spectacolul!”

Cine n-o cunoaşte? Da, chiar aşa, cine? Toată lumea o ştie pe Cristina Stamate, actriţa care fascinează, bucură şi încântă la fiecare spectacol al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase", dar şi în viaţa de toate zilele.

Mai întâi a vrut să se facă medic, apoi avocat, dar de mică toţi i-au spus că are talent şi că „artistă trebuie să se facă". „Sincer, pe mine m-a ales meseria, nu eu am ales-o şi am fost încurajată de copil să fac actorie. Am fost la Şcoala Populară de Artă, am făcut balet, recitam, cântam, deşi mă pregăteam pentru Drept. Când am hotărât cu două săptămâni înainte să dau la Teatru am zis doar aşa, hai să încerc şi asta! Ştiu oameni care au dat la teatru de zece ori până au intrat, dar mie mi s-ar fi părut o pierdere de timp. Eu nu am vrut să pierd nici măcar o zi din viaţa asta, ştiind mereu că pot să fac orice, ştiind că pot să o iau oricând de la capăt şi că pot face orice altă meserie cât se poate de bine".

Are sute de roluri la activ şi joacă în majoritatea spectacolelor actualei stagiuni a Teatrului de Revistă. Iar cupletul pe care Cristina Stamate îl interpretează în cea mai nouă premieră estivală - „Nimic despre papagali" este răsplătit ca de obicei cu ropote de aplauze şi hohote de râs. Ca orice mare actor, Cristina Stamate are ce din viaţa cât o viaţă de om trăită în spatele scenei şi cu siguranţă îşi va aduna toate amintirile în paginile unei cărţi.

AMUZANT
„Cum arată lumea din spatele scenei? Cât de multe ar fi de povestit... », spune Cristina Stamate. «Nimic nu se poate compara cu acea lume. Numai acolo poţi vedea o regină stând comod pe o ladă jerpelită de lemn şi nici prin cap nu-ţi poate trece că peste un minut va sclipi pe scenă... de să juri că-i curge prin vene sânge albastru!".

„În culisele Teatrului de Revistă e mult mai amuzant când vezi fetele din balet, frumoase, zvelte, fardate şi mirosind a parfum bun cu câte un copil agăţat de fustişoarele apetisante... şi copilul e al lor, de începi să te gândeşti prin ce vrăjitorie au născut şi au rămas tot zâne cu rol de mămică. Real de data asta. Am făcut cândva pe scenă o criză de râs împreună cu o fostă colegă - Lucia Boga, de nu a înţeles nimeni din sală ce spuneam. Nu a râs nimeni din public - deşi sceneta era grozav de comică, doar noi râdeam ca proastele pe scenă. Dacă ar fi fost cineva în culise...ei, atunci s-ar fi schimbat povestea. Pentru că noi nu râdeam degeaba! O altă colegă cântăreaţă - Anca Liana (care, profitând de glumele făcute în cabină vizavi de moartea pisicii ei - tâmpenii juvenile de genul: «Ei, dacă nu murea tot mai trăia», etc. etc.), ne-a plătit-o cu vârf şi îndesat. Şi-a făcut din peria de cap o jerbă de înmormântare, din hârtie de demachiat florile din coroana mortuară şi uite aşa, despletită, îşi smulgea părul din cap jelind comic pisica. Noi o vedeam cum jeleşte... şi ţin'te râs! Nu pot să uit cum râdeam cu lacrimi şi că noi, fraierele, ne-am făcut harcea-parcea numărul în urma căruia de obicei primeam tone de aplauze şi casacade de râs".

CONCLUZIA
Altădată, numărul pe care tocmai îl spusese pe scenă a devenit... „vax pe lângă spectacolul făcut de un tânăr maşinist, nou angajat în teatru. Venise de la un botez şi era beat rău, iar când a dat cu ochii de mine - tinerică şi eu pe atunci, başca minijupul din dotare asortat unor picioare beton - spuneau alţii, a început să mă pipăie în draci zicând nonşalant, fără să ştie ce face: «Mamăăă, ce bună eşti!»„. Două luni nu l-am mai văzut în culise când coboram la scenă. Îi era ruşine să dea ochii cu mine şi înainte să apar se ascundea după decoruri sau fugea."

Cristina Stamate concluzionează: „Câte aş avea de povestit! E tare nostim spectacolul din culise! Şi mai ales, e gratis!".