x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru “Fata babei şi fata moşneagului”, din toamnă în 3D

“Fata babei şi fata moşneagului”, din toamnă în 3D

de Maria Sârbu    |    25 Mar 2013   •   18:53
“Fata babei şi fata moşneagului”, din toamnă în 3D
La Teatru de Animaţie Ţăndărică, scenografie virtuală în viitoarea stagiune
Teatrul Ţăndărică prezintă, de Ziua Internaţională a Teatrului (27 martie), o reprezentaţie a spectacolului “Fata babei şi fata moşneagului”, care a avut premiera oficială la 21 martie, când s-a sărbătorit Ziua Mondială a Teatrului de Animaţie. În afară de marcarea acestor două date, instituţia din Piaţa Lahovari dedică spectacolul de miercuri (ora 10:00) campaniei “Artiştii pentru artişti”, un program al UNITER derulat anual spre sfârşitul lunii martie.

Astfel, alături de teatrele din Bucureşti şi din ţară, “Ţăndărică” s-a implicat în această acţiune caritabilă, iniţiată cu 12 ani în urmă, de banii strânşi beneficiind artişti pensionari, membri UNITER, “cu mari probleme de sănătate şi existenţă, care au venituri mici”.

“Fata babei şi fata moşneagului” este o montare semnată de Daniel Stanciu. Alături de publicul format din copii, fascinat de basmul povestitorului de la Humuleşti, orice adult aflat în sală urmăreşte cu multă plăcere spectacolul. Este o combinaţie foarte reuşită a desenului animat şi a teatrului clasic de animaţie, cu actori şi păpuşi.

Directorul teatrului, Călin Mocanu, ne-a spus că în cele trei săptămâni de la apariţia spectacolului s-au jucat 21 de reprezentaţii la cerere. Multe mămici se implică în “promovarea” acestui spectacol pe reţele de socializare. Călin Mocanu a afirmat că la toamnă, în deschiderea noii stagiuni, montarea “Fata babei şi fata moşneagului” va putea fi văzută în 3D. Toţi spectatorii vor avea ochelari speciali în timpul reprezentaţiei.

Se lucrează la noua variantă a spectacolului, adică la scenografia virtuală. 61 de minute din spectacol “vor fi tratate în 3D”. Actualul spectacol durează 70 de minute.

Fără a se îndepărta de povestea lui Creangă, regizorul Daniel Stanciu (lui îi aparţine şi scenariul) adaugă acţiunii, destul de vioaie, ritmată, o impresionantă tentă cromatică. Se şi cântă, se şi dansează... Jocul actorilor se completează fericit cu proiecţiile de pe ecranul mare din scenă. Regizorul scoate în evidenţă calităţile fetei moşneagului – “cea frumoasă, harnică şi bună la suflet”, dar subliniază şi natura fetei babei, “cea urâtă şi rea la suflet”.

Actorii aleşi să dea naştere personajelor sunt tineri talentaţi, care joacă (şi se joacă) frumos: Simina Constantin (Fata babei), Alina Teianu (Fata moşneagului), dar şi Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu. Scenografia o semnează Daniela Drăgulescu, iar ilustraţia muzicală şi sound design Vasile Manta. Grafica în 3D o va asigura Golem Studio.

×
Subiecte în articol: teatrul tandarica