x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Hai să sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale la Teatrul Apropo!

Hai să sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale la Teatrul Apropo!

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Ian 2020   •   15:57
Hai să sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale la Teatrul Apropo!

Teatrul Apropo a pregătit pe 15 ianuarie 3 spectacole de teatru și o expoziție de fotografie ca să celebrăm alături de voi cultura în toate formele ei!

 

Ora 12:00 - Te ating Eminescu - performance senzorial

"te ating eminescu" este un performance senzorial, trans-disciplinar, care face periază într-o manieră dadaistă simțurile spectatorului în căutarea unui caleidoscop romantic eminescian.

Eminescu este reperat pe mai multe paliere de gândire contemporană: recitative youtube, clișee, conspirații - toate acestea sunt schematic îndosariate timp de aproximativ 60 de minute în speranța că de undeva, din neant, ar putea apărea o singură clipă de romantism târziu nealterat.

 

Ora 16:00 - orfEu și Euridice - spectacol senzorial 

Orfeu coboară în Infern după Euridice... Închide ochii și vino să o căutăm împreună! Acordă-ți o clipă de răgaz să asculți, să simți, să miroși... să guști... altfel!

”Senzorialitatea” spectacolului pune în discuție apetența noastră pentru imagine: este imaginea de sine mai importantă decât experiența sinelui? Este imaginea comunicării preferabilă experienței comunicării?

 

Ora 19:30 - Expoziție literară Ion Cucu

În cadrul Expoziției literare Ion Cucu, organizată cu ocazia Zilei Culturii Naționale vor fi prezentate 30 de fotografii unice de arhivă ale artistului.

In cadrul acestui eveniment va fi prezentă soția fotografului Ion Cucu, Alina Popovici Cucu, care va ține o conferință despre istoria fotografiilor prezentate și va împărtăși publicului povești nespuse despre viața artistului fotograf.

 

Ora 20:00 - Spectacolul Cercurile încrederii

Câtă încredere putem să avem în oameni?

Căt de des ai fost nedreptățit deși spuneai adevărul?

Oare ce impact major poate să aibă acest lucru încă din copilărie și până la maturitate?

Spectacolul „Cercurile încrederii” vorbește despre rănile cauzate atât de acordarea încrederii, cât și de lipsa ei totală.

Clopoțelul sună de intrare la ora 20:00. Încerci să ajungi? Avem încredere în tine!

Reprezentațiile din data de 15 ianuarie sunt co-finanțate de Ministerul Culturii prin programul Ziua Culturii Naționale.

Finanțarea acoperă doar plata artiștilor, nu și cheltuielile logistice (chiria spațilui și a utilităților). Așadar vă invităm să susțineți scena Teatrului Apropo printr-o donatie in spatiul special amenajat din teatru.

 

×