x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Ileana cea Vitează, o altfel de lecție despre determinare, curaj, inteligență și responsabilitate, în premieră pe scena Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

Ileana cea Vitează, o altfel de lecție despre determinare, curaj, inteligență și responsabilitate, în premieră pe scena Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

de Redacția Jurnalul    |    11 Noi 2023   •   13:38
Ileana cea Vitează, o altfel de lecție despre determinare, curaj, inteligență și responsabilitate, în premieră pe scena Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

Sâmbătă și Duminică, 11 și 12 noiembrie 2023, începând cu orele 11.00, scena Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui, în premieră, spectacolul ”Ileana cea Vitează”.

Ileana cea Vitează este un personaj legendar din folclorul românesc, recunoscută pentru curajul și înțelepciunea sa.

Ileana, o tânără frumoasă și curajoasă, cea mai mică dintre cele trei fiice ale Împăratului Verde. După vestea adusă de solul Prințului Roșu, lupta regatului cu Muma Pădurii care furase Soarele, cele trei fiice propun tatălui lor, Împăratul Verde, să plece pentru a ajuta în luptă. Împăratul acceptă, dar nu fără a le supune unei încercări. Cele două fiice mai mari au renunțat cu usurință în fața pericolului, nu însă și Ileana, care a primit sfaturile necesare din partea tatălui și smaraldul său, o moștenire pe care o primeau fiii regilor atunci când porneau la război.

Ileana, parcurge un drum spre maturizare și învață mai multe lecții importante pe parcursul călătoriei sale. Lecția curajului este una importantă atunci când decide să se confrunte cu răul care întruchipat de Muma Pădurii și este unul dintre momentele cheie care o ajută să crească și să se maturizeze. In cele din urmă, reușește să o învingă pe Muma Pădurii și să elibereze soarele, iar lumina inundă palatul și curtenii își revin la viață. Prințul Roșu se îndrăgostește de frumoasa și curajoasa Ileana care acceptă cererea în căsătorie. Nunta lor durează trei zile, spre bucuria și veselia ambelor regate.

Ileana servește ca sursă de inspirație pentru mulți tineri și reprezintă virtuțile tradiționale românești, cum ar fi forța și determinarea, oferind lecții valoroase despre curaj, inteligență și responsabilitate.

 

”Am creat acest spectacol cu gândul de a reaprinde dragostea pentru folclor în rândul tinerilor de astăzi și de a le inspira dorința de a relua legătura cu minunatele noastre povești tradiționale. Ileana cea Vitează este aventura unei tinere curajoase care asemeni tuturor personajelor din poveștile populare, în drumul ei către maturitate se confruntă cu provocări, formează prietenii și primește nenumărate lecții de viață. Verde Împărat, Babele, Ielele, Calul Năzdrăvan i se alătură și o ajută cu darurile lor să învingă răul care acoperea lumea și să triumfe în lupta sa cu întunericul. În această călătorie plină de emoție și curaj, fata își învinge fricile și găsește puterea interioară de a lupta și de a nu renunța niciodată.”

Sper ca Ileana prin generozitatea, bunătatea și derminarea ei să devină un personaj iubit și un model pentru tinerii spectatori.

Înainte da a încheia, aș vrea să mulțumesc celor care, prin viziunea lor, au întregit ideile mele și au dat viață prin muzică, costume și decor Ilenei cea Vitează: Alexandru Burcă, Bogdana Pascal și Vladimir Turturica.” Corina Dumitrescu

 

Regizor și coregraf: Corina Dumitrescu, Muzica: Alexandru Burcă, Costume: Bogdana Pascal, Decor: Vladimir Turturica, Asistent coregrafie: Andreea Toma

Distribuție:

ILEANA: Eugenia Stoian, Surorile: ANA: Sabina Ioniță, FANA: Gabriela Pojoreanu, VERDE ÎMPĂRAT/URSUL: Iulian Rădoi, SOLUL: Andrei Ciobanu

Sfintele săptămânii: LUNI: Maria Rogojan, MARȚI: Vlad Țențu, MIERCURI: Cristina Osiceanu, JOI: Bianca Flueraș, VINERI: Alexandra Borîia, SÂMBĂTĂ: Camelia Ghiță, DUMINICĂ: Evita Gurtovaia, DRUMEȚUL: Ștefan Băloi, IELELE: Andreea Bârzescu, Maria Rogojan, Alexandra Borîia, Melis Ramazan, Elena Dumitru, Marina Stanciu, SĂTENI FETE: Alexandra Borîia, Maria Rogojan, Evita Gurtovaia, Andreea Bârzescu, Camelia Ghiță, Bianca Flueraș, Melis Ramazan, Elena Dumitru, SĂTENI BĂIEȚI: Albertino Neagu, Daniel Teodorescu, Marian Chirazi, Marius Merdicos, Andrei Ciobanu, Vlad Țențu, ȚIGĂNCI: Marina Stanciu, Oana Valceanu, GALBEN DE SOARE (UN CAL): Marius Merdicos, Albertino Neagu, PRINȚUL ROȘU: Marian Chirazi, MUMA PĂDURII: Relu Dobrin, POVESTITOR: Valentino Tiron

Informații despre stagiunea 2023-2024, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”,  puteti afla de pe  site-ul oficial: www.opereta.ro  sau de pe pagina de facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian/

Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro și www.ticketstore.ro, cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.

×