x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru "Important e că am jucat, indiferent de rezultat"

"Important e că am jucat, indiferent de rezultat"

de Roxana Ioana Ancuta    |    30 Apr 2010   •   00:00
"Important e că am jucat, indiferent de rezultat"
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Arta transmite întotdeauna nişte emoţii speciale. Uneori, sentimentul acesta îşi pierde din importanţă atunci când este conturat în cuvinte, când se explică. Pentru că, asemenea iubirii, arta... cel mai bine se simte. Am fost din nou captivi (de bună voie) la Nottara, la Gala teatrului tânăr, acolo unde a avut loc cea de-a doua zi de competiţie.

Şi ultima. De-acum, ce a depins de ei, de actori, s-a consumat. S-a consumat frumos în faţa juriului şi a unui public numeros. S-a jucat, din nou, teatru în plină zi. Emoţiile tinerilor actori s-au intersectat la orice pas, pentru că totul a fost contra cronometru. În timp ce unii se pregăteau să intre în scenă, ocupându-se singuri de toate detaliile prestaţiei lor (inclusiv montarea decorului), alţii îşi demontau decorul.

Aveau doar cinci minute la dispoziţie să elibereze scena. "Noi sperăm să ieşim în afară cu acest spectacol, pentru că este făcut într-un limbaj comun, accesibil tuturor. Pentru noi, ca teatru independent, este destul de greu să reuşim să ne promovăm singuri, având în vedere faptul că tot ceea ce facem, facem singuri, pornind de la spectacolul în sine, până la montarea decorului etc. Important este că am jucat aici, în cadrul festivalului, chiar dacă nu ştim care va fi rezultatul.

Dar contează că ne-am prezentat show-ul într-un alt spaţiu, într-un alt context. (Ana Pepine, trupa Passe-Partout Dan Puric - Bucureşti). Nu e vorba de nici o exagerare a expresiei, dar pentru cei mai mulţi dintre tinerii actori care fac parte din trupe independente de teatru ocazia participării la câte un festival, oportunitatea finanţării spectacolelor pe care ei le joacă sunt o mană cerească. Vor să joace teatru. Pentru că asta le place. Asta le curge prin sânge. Dar nu au unde. Nu au bani. Şi fac rost de finanţare foarte greu. "Noi pentru asta suntem aici.

Pentru a fi văzuţi şi pentru a ajunge să jucăm şi în Bucureşti. Este ceea ce ne interesează în primul şi în primul rând: să jucăm. Pentru că în momentul de faţă, din păcate, nu jucăm nicăieri. Este trist şi chinuitor. Vrem să jucăm şi nu avem unde" (Sorana Huidan - trupă independentă de teatru din Bucureşti).

În concursul de joi au participat şi câteva trupe de teatru din provincie. Actorii au venit la Bucureşti de la prima oră a dimineţii, asta după ce au călătorit toată noaptea. Oboseala nu s-a simţit la nimeni. Sau poate că toţi au ştiut să o mascheze ori au uitat de ea, în favoarea emoţiilor. "Constructive", au spus ei. Trupa Aualeu Teatru de Garaj şi Curte din Timişoara a prezentat în premieră spectacolul lor, pe scena de la Nottara, la Gala teatrului tânăr.

"Mi se pare că e o treabă foarte bună şi sper că oricine este câştigătorul să apuce să prindă nişte festivaluri în afară. Chiar este o ocazie deosebită pentru o trupă de tineri actori să scoată puţin capul din peisajul nostru. Este greu să ne promovăm singuri, mai ales în străinătate. Noi ne autofinanţăm printr-o afacere pe care am deschis-o împreună cu membrii trupei".

Afacerea celor de la Aualeu Teatru de Garaj şi Curte din Timişoara s-a concretizat acum un an, printr-un bar, acolo unde actorii întreprinzători şi-au amenajat şi două săli de spectacole şi unde tinerii "se ţin" de arta lor.

"Am aflat de competiţia asta de pe Facebook. Ne-am înscris pentru că vrem să jucăm, vrem să mergem în cât mai multe locuri cu spectacolul, vrem să fim văzuţi, vrem să cunoaştem şi alte trupe. Având în vedere miza pusă în joc, este prima competiţie de genul ăsta la care participăm". (Mihai Oancă - Trupa din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune UBB, Cluj-Napoca).

Cei care au ajuns pe scena Nottara, pentru Gala teatrului tânăr, au primit o şansă în plus. Chiar dacă premiul pus la bătaie de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României - cei 100.000 de dolari - nu va ajunge la ei, cel puţin s-au făcut remarcaţi de membrii juriului, actori şi regizori de marcă. Mircea Diaconu este şi el component al juriului. Însă, în calitatea sa de director al Teatrului Nottara a privit prestaţiile trupelor tinere şi din alt punct de vedere.

"Ziua de ieri a fost fructuoasă, cel puţin două dintre spectacole au fost excepţionale chiar. Însă, ceea ce ne interesează, şi am senzaţia că toţi ceilalţi văd lucrurile la fel, este ca textul selecţionat să fie unul din categoria celor cu vorbe mai puţine, astfel încât el să poată fi exportat. Eu mă uit în primul rând la zona asta de spectacole. Pe de altă parte, cred că am găsit unul dintre spectacolele care se bazează exclusiv pe text, şi care să ne intereseze şi pe noi. După ce vom discuta cu actorii şi regizorul, probabil îi voi băga în programul nostru de nocturne - spectacole ce se joacă sâmbătă şi duminică. Spectacole mai de noapte, mai scurte, mai de tineri. Problema este una singură. Spectacolul de o oră, de sub o oră, este un gen special şi nu prea există o piaţă pentru el. Cert este că ocaziile de genul acesteia sunt foarte rare. Ce s-a întâmplat în cele două zile la Nottara a fost clar o competiţie. Fără discuţie. Miza este formidabilă şi ideea însăşi a fost o mare provocare. Eu sper să nască prozeliţi pe mai departe. Până acum nu a mai existat aşa ceva".

Mircea Diaconu şi-a amintit că prin '95 a participat, alături de Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele şi Mircea Rusu, în cadrul unui festival de teatru, în Elveţia. "Era un fel de târg de teatru unde trebuia să jucăm exact 25 de minute. După care, în cinci minute, trebuia să dispărem cu decor cu tot, pentru că intra următoarea trupă. Exact ca şi aici. Mi-am amintit cu plăcere de lucrul acesta...".

A fost Gala teatrului tânăr. Au fost două zile de competiţie. La Teatrul Nottara. Actorii au venit, au jucat, au lăsat impresiile pe seama celor din juriu care până la 6 mai (atunci când va avea loc un spectacol special, la Odeon, în cadrul căruia se va anunţa trupa câştigătoare) vor decide cine anume va beneficia de premiul de 100.000 de dolari.

 

Valoarea tinereţii
Prof. Dan Voiculescu: "O spun din ce în ce mai des în ultima vreme, pentru că asta simt. Societatea românească se degradează sub raport uman. Agresivitatea, răutatea şi nonvaloarea devin mainstream, devin regula jocului public. Iar eu, unul - fără a-mi asuma un rol de instanţă morală, ci doar opinii oneste - am dreptul să rezist. Şi să încurajez alternativa: valoarea, cultura, tinereţea articulată. Adică tot ceea ce ne poate aduce speranţa unei renaşteri morale şi intelectuale. Aşa s-a născut Gala teatrului tânăr: actorii sunt un vector puternic de cultură militantă. De civilizaţie care iese în public, care încearcă să schimbe societatea."

×
Subiecte în articol: teatru