“Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht - acesta este titlul celul mai nou spectacol al Teatrului Odeon, care poate fi văzut în avanpremieră vineri şi sâmbătă. E o “comedie neagră cu elemente de cabaret”, pusă în scenă de Dragoş Galgoţiu, el cooptându-i în echipa de realizatori pe Andrei Both (decor), Doina Levintza (costume) şi Răzvan Mazilu (coregrafia). Distribuţia este mare, iar printre actorii interpreţi se numără Ionel Mihăilescu, Dorina Lazăr, Vitalie Bantaş, Mircea Constantinescu, Mugur Arvunescu, Marian Ghenea, Laurenţiu Lazăr, Gabriel Pintilei, Mihai Smarandache, Istvan Teglas, Cătălina Mustaţă, Mircea N. Creţu, Ioana Anastasia Anton. Spectacolul durează două ore fără pauză.
“Odeon” ne înştiinţează că în 1963 textul lui Brecht, scris în 1941 la Helsinki, unde dramaturgul german aştepta ca să emigreze în SUA, a fost montat la Teatrul Giuleşti (actualul “Odeon”) de Horea Popescu, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul principal. În acelaşi an, debuta cu personajul Arturo Ui pe scena Studioului Casandra Ştefan Iordache.
Acţiunea acestei parabole satirice despre ascensiunea lui Hitler (e vorba despre anii 1929 – 1938) e plasată în Chicago, însă personajele şi întâmplările “au corespondent real în Germania nazistă”.
Potrivit teatrului, montarea “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” este continuarea unor “experienţe estetice radicale” ce aparţin lui Galgoţiu şi echipei de realizatori, precum “Portretul lui Dorian Gray”, “Hamletmachine”, “Epopeea lui Ghilgamesh” şi “Viaţa e vis”.