x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Invitație la teatru: „LIVE”, regia Bobi Pricop

Invitație la teatru: „LIVE”, regia Bobi Pricop

de Magdalena Popa Buluc    |    27 Iul 2020   •   18:09
Invitație la teatru: „LIVE”, regia Bobi Pricop

A avut loc premiera spectacolului „Live”, regia Bobi Pricop, eveniment care va fi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală. 

„Suntem alături de publicul nostru încă din perioada stării de urgență, când am difuzat online, gratuit, de luni până duminică, conferințele speciale FITS și TNRS, spectacole din reperoriul TNRS și nu numai, dar și povești, poezie și monoloage în interpretarea actorilor noștri. Am continuat cu o ediție online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu care a adus publicului 138 de spectacole și evenimente – multe dintre ele în premieră în România și totodată imposibil de prezentat pe vreo scenă din România din lipsa infrastructurii culturale și a resurselor materiale. Acest dar unic pe care îl facem publicului continuă până la finalul anului, când vom redifuza gratuit spectacolele și evenimentele din cadrul #FITSonline și vom relua totodată întâlnirile cu actorii TNRS care vor veni seară de seară, online, nu doar cu povești și poezie, ca până acum, dar și cu nuvele, momente umoristice sau fragmente din operele literare preferate. În același timp, activitatea de spectacole a teatrului are nevoie de continuitate, de aceea am gândit Scena Digitală ca spațiu unde să putem prezenta spectacolele noastre, fie înregistrate, fie LIVE de pe scena TNRS - dar fără spectatori în sală. Toate spectacolele prezentate pe Scena Digitală sunt special produse pentru online - așa cum este cazul premierelor „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu, „Tom și Jerry”, regia Florin Piersic Jr., „LIVE”, regia Bobi Pricop sau „Maternal”, regia Radu Nica - sau sunt înregistate, așa cum este cazul spectacolelor din repertoriu, în condiții de calitate foarte bună a sunetului și imaginii, pentru ca astfel spectatorii noștri care vor alege să cumpere bilete, să se bucure de o experiență plăcută. Sutele de mesaje care au venit de la spectatorii și prietenii noștri de pretutindeni, ne confirmă o dată în plus, că am reușit să ne adaptăm vremurilor și să rămânem alături de public, chiar și în această perioadă” Constantin Chiriac, Director general TNRS 

 

 

„«LIVE» e rezultatul unui proces de lucru început acum jumătate de an, proces care el însuși a trecut prin multiple etape, transformări, adaptându-se pe parcurs noilor realități care ne înconjoară. Conceput de la început ca un work-in-progres, piesa a fost dezvoltată de la zero în strânsă legătură cu poveștile personale ale actorilor, iar personajele și situațiile descrise de spectacol reflectă gândurile și preocupările întregii echipe. A fost un process organic, în care am dobândit limbaje noi, am explorat diverse forme de a lucra împreună și de a ne exprima. Formula de prezentare la care ne-am oprit este una hibridă, spectacolul desfășurându-se pe scena teatrului pentru un număr limitat de spectatori (atunci când acest lucru este posibil) și concomitent fiind transmis în sistem pay-per-view online către spectatorii digitali ai TNRS. Spectacolul urmărește cinci scurte povești care se petrec în mediul online, situații extrem-contemporane care ne invită să reflectăm asupra felurilor în care poate fi percepută realitatea în epoca post-adevărului. O epocă în care orice este posibil și credibil, atât timp cât acel lucru reușește să stabilească o conexiune emoțională cu vulnerabilitățile, predispozițiile sau așteptările noastre.” Bobi Pricop, regizor

LIVE

De / von Thomas Perle, Bobi Pricop și actorii din distribuție / und den Schauspielern aus der Besetzung

REGIE ȘI SPAȚIUL SCENIC /REGIE UND BÜHNE: Bobi Pricop

MUZICĂ ORIGINALĂ /ORIGINALMUSIK: Eduard Gabia

DIRECTOR DE IMAGINE, SUNET și MONTAJ / BILDREGIE, TON UND SCHNITT: Mihai Popa

VIDEO DESIGN / VIDEODESIGN: Dan Basu

ASISTENȚĂ COSTUME / KOSTÜM ASSISTENTIN: Emőke Boldizsár

OPERATOR MONTAJ LIVE / LIVE MONTAGEBETREIBER: Ovidiu Coca

MANAGER PROIECT /PROJEKTMANAGER: Hunor Horvath

ASISTENT PROIECT /PROJEKTASSISTENTIN: Eliza Ceprăzaru

DISTRIBUȚIE / BESETZUNG: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Valentin Späth

DURATA APROXIMATIVĂ /UNGEFÄHRE DAUER: 1H

SPECTACOL IN LIMBA GERMANĂ CU TRADUCERE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Cu respect, Constantin Chiri

 

×