Premieră absolută de Ziua Teatrului Excelsior! Lume, lume, gata cu plictiseala! Uităm de crize, gâlcevi şi alte marafeturi! E timpul Marelui Bal! Da, e oficial! S-a decretat prin hrisov de voie bună deschiderea Marelui Bal al Poveştilor, pe 22 aprilie, când Teatrul Excelsior împlineşte 23 de primăveri de la înfiinţare. Ziua nu a fost aleasă întâmplător. Pe 22 aprilie, Ion Lucian - sufletul acestei instituţii - ar fi împlinit 89 de ani.
În miez de Prier, pe-nserate, la orele 19.30, prinţi, prinţese, coborâţi din basme, rochii din mătăsuri foşnitoare, domniţe îmbujorate, magicieni şi regi, ba chiar şi zmei, balauri şi căluţi vorbitori, vor însufleţi atmosfera din strada Academiei nr.28. Doar în seara zilei de 22 aprilie totul va fi posibil, orice vis şi orice dorinţă vor deveni realitate. Personajele poveştilor fermecate ale copilăriei, întruchipate de actorii teatrului (Paula Sorescu-Lucian, Annemary Ziegler, Silvana Ionescu, Mihaela Coveşeanu, Cosmina Dobrotă, Vasile Menzel, Cristian Nicolaie, Robert Radoveneanu, Ciprian Cojenel şi Marian Rădulescu) vor sta umăr lângă umăr cu invitaţii de soi, care vor partica la bal. Doamnele să nu-şi uite condurii sclipitori şi zîmbetele misterioase! Domnii să fie pregătiţi pentru cel mai nebunesc dans! Veniţi cu mintea şi spiritul deschise!
Teatrul Excelsior este o stare de spirit. Bucuria de a fi împreună cu publicul, cu toţi prietenii teatrului. Ziua de 22 aprilie este cea mai importantă recunoaştere a valorilor pe care le Teatrul Excelsior le promovează dintotdeauna.