Unele teatre bucureştene prezintă publicului, la sfârşitul acestei săptămâni, spectacole care să întregească bucuria Sărbătorilor de iarnă.
La Teatrul Naţional se joacă sâmbătă, 5 ianuarie, la Sala Mare, “Egoistul” de Jean Anouilh, regizat de Radu Beligan, care deţine şi rolul principal. În aceeaşi zi, la Sala Media, poate fi văzută cea mai nouă creaţie a Naţionalului: “Năpasta” de Caragiale, în regia lui Radu Afrim, cu o echipă admirabilă de actori: Crina Semciuc (pe acelaşi rol e şi Simona Popescu), Marius Manole, Mihai Călin, Emilian Oprea. Montarea, semnată de Silviu Purcărete, “Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de acelaşi Caragiale – un alt succes înregistrat la TNB, spre finele anului 2012, este programată două seri la rând, sâmbătă şi duminică, la Sala Mică; protagonişti: inegalabilii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc. Duminică mai e un spectacol, la Sala Mare, “Idolul şi Ion Anapoda” de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, cu Dan Puric în rolul titular.
Alte vedete (e vorba despre artişti care fac teatru) îşi aşteaptă spectatorii la “Odeon”. Vineri, 4 ianuarie, la Sala Majestic, Răzvan Mazilu şi Monica Petrică vor fi în “Tango Mas”, o creaţie ce poartă şi semnătura lui Alexandru Dabija (direcţia de scenă). Sâmbătă, pe aceeaşi scenă, Maia Morgenstern va fi Isadora din “Când Isadora dansa” de Martin Sherman, regia Răzvan Mazilu. Din distribuţia spectacolului fac parte şi Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Jeanine Stavarache şi Monica Petrică. La Sala Studio, tot sâmbătă, e o reprezentaţie cu “Mă întorc de departe” de Claudine Galea, regia Theo Herghelegiu. Printre interpreţii rolurilor se numără Ana Maria Moldovan, Gelu Nuţu, Mugur Arvunescu.
La 6 ianuarie vin pe scena Sălii Majestic “Şefele” de Werner Schwab, regia Sorin Militaru, cu Dorina Lazăr, Coca Bloos şi Emilia Dobrin. Premiera acestui spectacol a avut loc în 2005, şi de atunci are mare cerere la public. La “Studio” sunteţi invitaţi duminică pentru “Blifat” de Gabriel Pintilei, regia Alexandru Mihail, pentru că vă aşteaptă actorii Laurenţiu Lazăr, Angela Ioan, Mihai Smarandache, Ioana Anastasia Anton şi copilul David Petcu.
Lucrează în acest week-end şi trupa Teatrului Masca. În spaţiul modern al acestei instituţii (cu sediul în Militari, Strada Uverturii) va fi sâmbătă o reprezentaţie cu spectacolul “Când dragostea poartă pâslari”, scenariu şi regia aparţinând lui Michele Modesto Casarin. Joacă Alina Crăiţa, Cristi Neacşu, Ana Sivu Daponte, Răzvan Teodorescu, Cosmin Creţu, Anamaria Pîslaru ş.a. Duminică, publicul din cartier, şi nu numai, este binevenit la “Cafeneaua – De Sf. Ion cu gratis pentru Ion, Ioane”.