x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Mihail Bulgakov şi Yasmina Reza, în scenă la “Nottara”

Mihail Bulgakov şi Yasmina Reza, în scenă la “Nottara”

de Maria Sârbu    |    21 Noi 2012   •   18:42
Mihail Bulgakov şi Yasmina Reza, în scenă la “Nottara”

Două noi spectacole sunt programate în această săptămână la Teatrul Nottara. Dacă joi are loc avanpremiera cu “Roman teatral”, dramatizare a romanului omonim scris de Mihail Bulgakov (traducerea şi dramatizarea aparţin lui Bogdan Budeş), în viziunea regizorală a lui Vlad Massaci, vineri se joacă premiera cu piesa Yasminei Reza “Zeul măcelului” (foto), montare semnată de Claudiu Goga. Ambele titluri sunt provocatoare.

“Roman teatral”

Curajul de a aduce în scenă “Roman teatral” este de admirat. Un risc asumat e o cauză nobilă, cum se spune. Cunoscându-i creaţiile scenice de succes şi mai ales pe cea realizată tot la “Nottara” – “Aniversarea”, prezentată timp de zece zile şi la Barbican Centre din Londra, tind să cred că Massaci pregăteşte o altă mare surpriză teatrală. Printre interpreţii rolurilor se numără actorii George Alexandru, Dani Popescu, Gabriel Răuţă, Alexandru Mike Gheorghiu, Viorel Comănici, Ada Navrot, Ion Haiduc, Catrinel Dumitrescu, Camelia Zorlescu, Ioana Calotă. Regizorul a lucrat în echipă şi cu Andu Dumitrescu (scenografia), Cristi Juncu (ilustraţia muzicală) şi Cătălina Gubandru (coregrafia).

În acest roman început, efectiv, de Bulgakov la scurt timp de la despărţirea sa de Teatrul de Artă din Moscova (mijlocul anilor ’30), lumea teatrală şi cea literară ar fi formată din oameni cunoscuţi şi din instituţii de teatru de la acea vreme, care apar cu nume schimbate. Romanul a fost publicat abia în 1965 în revista Novîi mir (Lumea nouă), nr. 8.

“Zeul măcelului”

Şi Claudiu Goga şi-a asumat riscul, punând în scenă “Zeul măcelului”, piesă cunoscută bucureştenilor care au văzut montarea cu acelaşi text la Teatrul de Comedie, cu titlul “Doamne... ce măcel!”, în regia lui Lucian Giurchescu, aflată în repertoriul curent. Goga i-a distribuit în cele patru roluri pe Cerasela Iosifescu, Adrian Văncică, Luminiţa Erga şi Alexandru Jitea, nume care au demonstrat performanţe în alte spectacole. “Zeul măcelului” (“Le Dieu du carnage”) e o piesă de succes a autoarei din Franţa Yasmina Reza, scrisă în 2006, publicată în 2007 – înainte de a avea premiera absolută, în Germania. În Franţa, chiar autoarea a montat-o prima dată – în 2008, la Paris, spectacolul fiind prezentat atât în ţări din Europa, cât şi în SUA şi Canada. Există şi un film după acest text, al cineastului Roman Polanski – “Carnage” (2011).

Pentru “Zeul măcelului”, autoarea a primit Premiul Tony. O producţie teatrală londoneză cu această piesă a obţinut  Premiul “Laurence Olivier”.

×
Subiecte în articol: Mihail Bulgakov yasmina reza nottara