Din data de 14 decembrie, Teatrul Nottara pune în vânzare bilete online la spectacolele realizate la cele două săli ale instituţiei. “Ştim cât de greu vă este să parcaţi în jurul teatrului nostru, ştim cât de preţios a devenit timpul fiecărui bucureştean, însă vrem să vă aducem, în număr tot mai mare, la teatrul nostru (…). La două bilete cumpărate online, vă vom oferi, gratuit, o publicaţie: Caietele Teatrului “Nottara”, în paginile căreia veţi găsi informaţii despre premiere, interviuri cu actorii noştri şi cu regizorii cu care colaborăm, fotografii pe care puteţi cere autografe, informaţii despre autorii jucaţi sau repertoriul curent”, ne spune directorul Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş.
Mai multe informaţii despre modul cum pot fi achiziţionate bilete online, sau cum pot fi cumpărate cu cardul de la agenţia de bilete, vor fi găsite din 12 decembrie, pe site-ul www.nottara.ro