Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” aduce pe scenă, în avanpremiera Festivalului “Viaţa e frumoasă”, spectacolul muzical ”Costumul” (The Suit), o producţie a Teatrului Bouffes du Nord din Paris. În regia, adaptarea şi muzica lui Peter Brook, Marie-Hélène Estienne şi Frank Krawczyk, spectacolul va fi găzduit de Opera Naţională Bucureşti în 22 şi 23 septembrie (ora 19.00). ,”Costumul” este unul dintre cele mai aclamate spectacole ale celebrului regizor britanic Peter Brook. Adaptat după nuvela cu acelaşi titlu a lui Can Themba, un scriitor sud-african de culoare, spectacolul a revenit într-o nouă montare, în limba originală (engleza) la Theatre Bouffes du Nord, teatrul parizian pe care Peter Brook l-a făcut celebru şi pe care l-a şi condus mai bine de 30 de ani. În aşteptarea celor două spectacole din România i-am pus doamnei Marie-Hélène Estienne câteva întrebări...
Ce anume face ca nuvela “The Suit”, scrisă de Can Themba, să fie atât de specială?
-Povestea aceasta este unică pentru că este atât de frumos scrisă, dar şi pentru că provine din imaginaţia unică a lui Can Themba, un scriitor sud-african din anii ’50. Cine şi-ar putea imagina că răzbunarea unui adulter poate transfera o asemenea importanţă unui costum lăsat în urmă de un amant?
În aceeaşi formulă de creaţie (Peter Brook regie - Marie Hélène Estienne adaptare - Frank Krawczyk muzică), aţi realizat, în 1999, spectacolul “Le Costume”, care transpunea în limba franceză adaptarea scenică a nuvelei lui Can Themba, “The Suit”. Ce v-a determinat să reveniţi asupra acestui text?
-Am montat aceeaşi piesă în 1999 în limba franceză – se numea “Le Costume” – dar nu era aceeaşi echipă de creaţie: eu am tradus şi adaptat piesa, Peter a regizat-o, dar muzica nu era live. Am folosit nişte înregistrări cu muzicieni sud-africani, în principal cu Hugh Masakela, dar şi cântece interpretate de Miriam Makeba. Pentru “The Suit” am lucrat cu Frank Krawczyk, care a făcut şi adaptarea muzicală pentru “Un flaut fermecat” (n.n. adaptare după opera în două acte “Flautul fermecat”), iar acum avem pe scenă o mică orchestră, trei muzicieni care cântă la chitară, acordeon şi pian. Iar muzica, muzica este un amestec de jazz şi cântece interpretate de actori.
“The Suit” este un melanj de citate muzicale, de la Miriam Makeba la Franz Schubert, contopite în partituri de jazz. Are vreo semnificaţie aparte acest amestec de stiluri şi registre?
-Bineînţeles că da, dar cred că cel mai bine veţi descoperi acest lucru văzând spectacolul.
“The Suit” poartă amprenta “spaţiului gol”: simplitate vizuală, un spaţiu de joc lăsat liber, pentru a capta energia pură – ceea ce Peter Brook numeşte “invizibilul care devine vizibil”. Cum intervine muzica în acest climat al căutării prezenţei vii, specific teatrului lui Brook?
-Spaţiul acesta gol de fapt nu este gol; putem vorbi însă despre simplicitate, iar muzica este un element vital. Cele şapte persoane aflate pe scenă formează un tot unitar, iar muzica devine o altă voce în poveste.
Peter Brook acordă o funcţie esenţială colaborării în procesul de realizare a unui spectacol, fiind convins că teatrul este o activitate împărtăşită. Cum aţi defini colaborarea cu domnia sa?
-Peter şi cu mine lucrăm împreună de atâţia ani de zile şi fiecare zi aduce cu sine o nouă descoperire – ceea ce este magic!
Théâtre des Bouffes du Nord este un spaţiu extrem de flexibil, care reuneşte creatori din toate domeniile şi actori veniţi din toate culturile lumii. Ce rol credeţi că joacă turneele în activitatea teatrului?
-Turneul este un aspect esenţial şi important – dat fiind că sunt din ce în ce mai puţini bani în teatre – însă cel mai important e să poţi păstra aceeaşi calitate şi acelaşi nivel de accesibilitate în faţa publicului din atât de multe ţări. E foarte emoţionant. Şi fiecare spectacol pe care îl jucăm într-un alt oraş este o nouă aventură. Niciodată nu ştii ce se va întâmpla. Va ieşi bine? Va fi un spectacol convingător? Pentru asta muncim.