La invitația creart/Teatrelli & Goethe-Institut București, coregraful Sergiu Matis (de/ro) vine la București cu performance-ul Extinction Room (Hopeless.), spectacol prezentat deja pe scenele din Berlin și în renumite festivaluri internaționale.
Extinction Room (Hopeless.) este o instalație audio performativă, alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări dispărute sau pe cale de dispariție.
Publicul va fi ghidat printr-un peisaj sonor dezvoltat în colaborare cu compozitoarea AGF (aka Antye Greie). Ascultând chemările, cântecele și strigătul plângător al păsărilor, spectatorii vor fi introduși de către cei trei performeri - Sergiu Matis, Nicola Micallef, Manon Parent – în universul și istoria acestor specii. Narațiunile despre dispariția lor, bazate pe date științifice, se întrepătrund cu mituri și legende. Cântece și dansuri tradiționale sunt readuse în memoria și atenția publicului, performerii ghidând spectatorii prin această experiență traumatizantă a dispariției, cu o puternică încărcătură emoțională.
Instalația performativă explorează ideea de natură în societatea occidentală și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă.
Înregistrările cu sunetele speciilor de păsări dispărute sau pe cale de dispariție au fost colectate de-a lungul mai multor decenii de către Biblioteca Macaulay din cadrul Laboratorului de Ornitologie Cornell și de Fundația Xeno-canto, fiind incluse în spectacol prin amabilitatea celor două instituții, într-o formă editată audio și alterată sonic de AGF.
După o primă reprezentație în august 2019, la Radialsystem, în Berlin, instalația a avut premiera oficială în cadrul eXplore festival #14, la București, în septembrie 2019. Ulterior a fost prezentată în cadrul unor importante festivaluri din Europa, dintre care: Festivalul de Teatru Piatra Neamț, Europalia Arts Festival (Bozar, Buxelles), Tanznacht Berlin (Uferstudios), Artdanthé Festival (Vanves), ImPulsTanz (Viena), DansFabrik (Brest), Bazaar Festival (Praga), Impulse Theater Festival (Mülheim), Latitudes Contemporaines (Lille), Claiming Common Spaces IV (PACT Zollverein, Essen), sau Feminist Futures Festival (SZENE, Salzburg).
Anul acesta, la București, performance-ul Extinction Room (Hopeless.) este prezentat ca urmare a unui parteneriat între Goethe-Institut și creart/Teatrelli, în cadrul unui turneu la Sofia (Festivalul Internațional de Dans Contemporan și Performance ANTISTATIC) și București (Teatrelli), realizat cu sprijinul Goethe-Institut.
Extinction Room (Hopeless.)
Concept, coregrafie: Sergiu Matis
Coregrafi colaboratori: Martin Hansen, Manon Parent
Performeri: Sergiu Matis, Nicola Micallef, Manon Parent
Instalație audio și muzică originală: AGF aka Antye Greie
Text: Philip Ingman, Sergiu Matis, Mila Pavićević
Cercetare specii păsări: Philip Ingman
Dramaturgie: Mila Pavićević
Sound design: Martin Lutz
Durata: 105 minute
În contextul acestui eveniment, Sergiu Matis va susține în data de 14 mai, de la ora 12:00, la Teatrelli, un workshop dedicat performerilor cu aptitudini de mișcare și / sau cu experiență în zona dansului contemporan. Cei 12 participanți au fost aleși în urma unui open call.
În cadrul acestui atelier, Sergiu Matis va împărtăși câteva dintre instrumentele practicii sale de lucru, dezvoltată încă din 2013: Visible Thinking Body (VTB) - o metodă de a naviga și de a gândi corpul în mișcare. Workshop-ul este organizat de Goethe-Institut și creart/Teatrelli.
Sergiu Matis este coregraf român, născut în Cluj-Napoca. A studiat dansul la Liceul de Coregrafie din Cluj, urmând apoi cursurile Academiei de Dans din Mannheim, în calitate de bursier al Fundației de dans Birgit Keil (Tanzstiftung Birgit Keil).
Din 2008, locuiește și lucrează în Berlin, unde creează propriile spectacole: Keep It Real (2013), Explicit Content (2015), Neverendings (2017), Hopeless. (2019), Extinction Room (Hopeless.) (2019), UNREST (2021), DRANG (2022), Blazing Worlds (2023).
A colaborat cu Colette Sadler-Stammer Productions, Yossi Berg, Oded Graf, Philip Bergmann, Daniel Kok și Jeeae Lim și a lucrat, de asemenea, cu Sasha Waltz & Guests în cadrul mai multor producții (Dialoge: Neues Museum - 2009, MAXXI - 2009, Kolkata - 2013; Continu - 2010; Métamorphoses - 2011; Matsukaze -2011; Carmen, program educațional - 2012; Sacre - 2013).
În 2014, a absolvit masteratul în Solo/Dance/Authorship la Centrul Inter-Universitar pentru Dans (HZT) din cadrul Universității de Arte din Berlin (UdK). A obținut grantul „Life Long Burning” și o bursă din partea Studienstiftung des deutschen Volkes (Fundația Universitară Națională Germană).
În calitate de coregraf, a colaborat la realizarea mai multor producții de teatru împreună cu regizori precum: Jonas Knecht (Academia de Artă Dramatică Ernst Busch Berlin, Teatrul Maxim Gorki din Berlin, Sophiensaele Berlin, Rote Fabrik Zürich, Teatrul Chur, Teatrul Aachen), Kay Dietrich (FEZ Berlin), Thomas Sutter (Atze Musiktheater Berlin).
A susținut numeroase ateliere și cursuri în cadrul mai multor instituții de dans și nu numai din întreaga lume: Tanzfabrik (Berlin), HZT / UdK (Berlin), eXplore - Bucharest Dance Festival, programul educațional "Carmen" realizat de Berliner Philharmoniker și Sasha Waltz & Guests, Seoul International Dance Competition, Facultatea de Arte a Universității Nihon (Tokyo), Miyako Kato Dance Centre (Tokyo).
REALITY CHECK CU DENIS BOLBOREA & DANS LIBER CU VALENTINA DE PIANTE
9 mai, de la ora 19:00, Teatrelli (Piața Lahovari nr.7)
Teatrelli & AREAL vă așteptă la o seară dedicată dansului:
REALITY CHECK
Coregraf/performer – Denis Bolborea, artist vizual – Andrei Cozlac, light design Alexandros Raptis. O producție Indie Box. (textul din performance este în limba engleză)
Durata: 35 de minute
„Reality Check” este un solo performativ din trilogia „Singing Bodies", în care artistul testează limitele realității corpului și spațiului, traversând un drum presărat cu o varietate de situații și ipostaze. Acest spectacol se situează la punctul de întâlnire dintre dans contemporan, live looping vocal, videoproiecție și text, îmbinând armonios muzica, mișcarea și un text plin de umor, pentru a oferi o experiență memorabilă și provocatoare publicului.
Pe parcursul spectacolului, performerul explorează în mod constant conceptul de realitate subiectivă, prin verificarea simțurilor și senzațiilor, inspirat de improvizațiile subtile din diverse spații publice. Performance-ul prezintă un parcurs între discursuri suprapuse, reflectând ritmul alert al orașului și al gândurilor proprii, în timp ce investighează capacitatea corpului de a se conecta cu mediul înconjurător și impactul prezenței și acțiunilor sale asupra spațiului.
Cum ne transformă aceste discursuri exterioare atunci când reușim să devenim mai conștienți de granița dintre interior și exterior?
DANS LIBER CU VALENTINA DE PIANTE
După spectacolul „Reality Check”, Valentina De Piante va ghida publicul în cadrul unei sesiuni de Dans Liber, încurajând participanții să se simtă într-un corp dinamic care rezonează cu muzica și cu ceilalți. Va folosi vocea ca sistem vibrațional, va oferi momente de contemplare și conectare cu ochii închiși si apoi momente de conectare cu ochii deschiși. Va crea spații diferite: vocea în interiorul corpului, muzica care mișcă corpul. Urmărind felul în care fiecare naște organic mișcarea, va amplifica schemele de acțiuni obișnuite, dând frâu liber unei gândirii în corp.
Evenimentul este prezentat în cadrul unei colaborări între creart/Teatrelli și stagiunea de primăvară AREAL 2023 (proiect realizat de AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național). Colaborarea dintre cele două spații are ca scop dezvoltarea scenei de dans contemporan din București și promovarea ideii de laborator artistic, în vederea diversificării publicului prin prezentarea unor proiecte independente în spații performative care nu sunt dedicate preponderent dansului contemporan, dar care încurajează căutarea de noi forme de expresie în dans și performance – atât prin producții proprii, cât și prin diverse alte colaborări, întâlniri artistice, workshop-uri sau dezbateri.