x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Raport de vară: AMFITEATRU TNB – nopți de vară, sus, pe teatru

Raport de vară: AMFITEATRU TNB – nopți de vară, sus, pe teatru

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Sep 2019   •   13:07
Raport de vară: AMFITEATRU TNB – nopți de vară, sus, pe teatru

Cultura și genurile artistice, diversitatea şi dezbaterea estivală (dar şi culturală) s-au întâlnit sub cerul liber, chiar la km 0 al Capitalei, sus pe Național, la 24 metri deasupra Pieței Universității. Vara aceasta, Amfiteatru TNB a prins viață din energia multor artiști tineri, dar și prin prezența unor mari nume: Oana Pellea, Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Gigi Căciuleanu, Răzvan Vasilescu, Mircea Rusu, Marian Râlea, Marius Manole, Medeea Marinescu, Richard Bovnoczki, Emilian Oprea și mulți alții. Alături de ei s-a conturat un program teatral variat și ofertant, care a reușit să umple sălile Amfiteatrului, publicul apreciind calitatea spectacolelor, dar și noutatea și spectaculozitatea spațiului.

Și muzica a fost la ea acasă, sus pe teatru: Bucharest Jazz Orchestra, Luiza Zan, Tiberian/ Dahlgren/ Betsch, Festivalul Jazz Manouche Bucharest, Remember Florian Pittiș, Nicu Alifantis, Flavia Hojda & Pavel Ulici, Aylin and the Lucky Charms. Iar, în august și septembrie, Amfiteatrul în aer liber s-a transformat și în cinematograf, împreună cu Tiff Unlimited prezentând cele mai noi producții cinematografice străine și românești, multe dintre ele fiind urmate de discuții între artiști și public. Astfel, spectatorii de film au putut discuta cu Horațiu Mălăele și Stere Gulea despre Moromeții 2, cu Tudor Giurgiu și Mihai Smarandache despre Parking. La Gomera, propunerea României la Oscar din acest an, a deschis Noaptea Albă a filmului românesc la Amfiteatru, în prezența actorilor Rodica Lazăr, Istvan Teglas și George Piștereanu.

Dacă în luna mai, vă promiteam o vară de neratat, sus pe TNB, la Amfiteatrul în aer liber, acum, la final de septembrie, vara noastră se poate număra astfel:

95 de nopți de vară

101 evenimente

59 spectacole de teatru

15 concerte

13 spectacole de dans

14 filme

1 premieră semnată de Gigi Căciuleanu special pentru Amfiteatru: ON THE ROOF

27 de parteneri independenți

294 de artiști

Peste 22.000 de spectatori.

Vă așteptăm și vara viitoare sus pe teatru, la Amfiteatrul în aer liber! Vă promitem că veți avea și de ce!

AMFITEATRU TNB este un proiect susținut de ENEL.

Realizat cu sprijinul Fundației Magdalena și Ovidiu Buluc

 

×