x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Recital Constantin Chiriac la New York şi Montréal

Recital Constantin Chiriac la New York şi Montréal

12 Aug 2013   •   18:37
Recital Constantin Chiriac la New York şi Montréal
Sursa foto: SEBASTIAN MARCOVICI

Actorul Constantin Chiriac prezintă două recitaluri pentru promovarea limbii române în America de Nord. Evenimentele vor avea loc la New York şi Montréal, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român.

Recitalul este structurat în două părţi. Prima parte are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, William Shakespeare, R. M. Rilke şi aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul. Intitulat “Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire. Cea de-a doua parte a recitalului este construită ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şi porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români.

Primul recital din acest turneu va avea loc joi, 29 august, de la ora 19:00, în Biserica Ortodoxă Sf. Maria din New York (42-14 74th St., Elmhurst NY) şi este organizat de Institutul Cultural Român de la New York. Recitalul din Canada va avea două reprezentaţii şi este prezentat în cadrul Zilelor Limbii Române, un eveniment organizat împreună de opt asociaţii româneşti din Grande Région de Montréal. Primul spectacol din Montréal va avea loc sâmbătă, 31 august, de la ora 11:00, la Sala Mare a Centrului Comunitar (6767 Côte-des-Neiges), iar cel de-al doilea va avea loc duminică, 1 septembrie, de la ora 13:30, la Bisrica Sf. Ilie (5055 – Rue JOFFRE, H1K 2T7). Intrarea este gratuită.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa. În perioada 2004 - 2007 a fost vicepreşedinte al “Asociaţiei Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007”, iar din 2010 membru al comitetului de selecţie şi monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numară “Moromeţii” (regia Stere Gulea), “Croaziera” (regia Mircea Daneliuc) şi “Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete).

×
Subiecte în articol: constantin chiriac