Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova continuă seria marilor producții prezentate în TEATROTECA TNC, difuzând pe pagina oficială de facebook – www.fb.com/tncms.oficial – un alt mare spectacol produs la Naționalul craiovean: RINOCERII de Eugène Ionesco, un spectacol emblematic semnat de Robert Willson, la invitația directorului de atunci al instituției, Mircea Cornișteanu. Spectacolul va putea fi vizionat duminică, 31 mai 2020, ora 19:00.
Robert Wilson, autor al mai multor spectacole eveniment pe marile scene ale lumii, a montat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova capodopera dramaturgiei ionesciene, în anul 2014: „La 44 ani după ce Ionesco mi-a sugerat să-i regizez o piesă, am decis să fac față acestei provocări. Pentru mine, există două caracteristici în scrierile sale, care sunt izbitoare: desigur, absurdul și un incredibil simț al umorului. El râdea întotdeauna. Nu ar trebui să facem teatru, dacă nu putem râde”, spunea Robert Wilson, cel pe care marele dramaturg francez de origine română Eugène Ionesco l-a numit cândva „cel mai important regizor american”.