Primul program disponibil spre vizionare va fi Tango Passion, ce va putea fi urmărit online joi 25 Iulie de la ora mai sus menţionată.
Prin iniţiativa Managerului interimar Radu Petrovici, în această vară, publicul va beneficia de acces general către o serie de spectacole integrate în conceptul OPERETA LOUNGE, de la lansarea acestuia până la închiderea stagiunii. Radu Petrovici detaliază: “pentru că interesul spectatorilor nu se opreşte odată cu stagiunea, venim către cei care îndrăgesc muzica şi arta cu o propunere aflată în armonie cu mijloacele moderne de comunicare: programele găzduite în această primăvară în Opereta Lounge vor putea fi văzute online, integral sau în selecţiuni, în perioada în care sala de spectacol şi foaierul sunt închise pentru activitate artistică”.
Începând din luna Aprilie, la iniţiativa Managerului interimar Radu Petrovici, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian a lansat conceptul OPERETA LOUNGE, sub egida căruia a găzduit, în fiecare seară de joi, un eveniment artistic tematic. Pănă în prezent s-au derulat următoarele spectacole:
Tango Passion – cu Orchestra şi balerini ai Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi dansatori din cadrul şcolii Tango Pasion.
Dragă, Ana – One Woman Show Musical – cu actriţa Ana Maria Ivan
Amore Mio cu Ansamblul Musica Viva
Sorin Zlat Jazz Sessions – The Power Of Trio
Granada Ecouri Mediteraneene cu tenorul Ştefan von Korch şi pianistul Alexandru Burcă
Interbelic Seranade cu Mădălin Voicu Jr şi Constantin Mirea
Sueno Latino cu Andreea Guriţă Novac, Andreea Stoica, Theodora Iurcovschi şi Daniel Găină Cojuharov
Programele artistice vor fi reluate din luna octombrie, odată cu redeschiderea stagiunii.