Muzeul Național de Artă al României continuă programul „Seri fantastice la MNAR” alături de un nou partener: Teatrul Evreiesc de Stat.
După reprezentațiile susținute de Teatrul „Nottara” și de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” în Curtea de Onoare a muzeului, este rândul Teatrului Evreiesc de Stat să îi bucure pe iubitorii de teatru cu două spectacole programate în luna august la MNAR.
Primul, care va avea loc vineri, 7 august, este un one-woman show cu Maia Morgenstern intitulat „O lecție de bune maniere” de Jean-Claude Grumberg, în regia lui Alexandru Berceanu.
Două săptămâni mai târziu, pe 21 august, va avea loc comedia „Varșovia: ghid turistic” de Hillel Mittelpunkt. Spectacolul, montat de Eugen Gyemant, îi reunește în distribuție pe Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Natalie Ester, Nicolae Botezatu, Viorica Bantaș.
Toate evenimentele se vor desfășura cu respectarea deplină a măsurilor de siguranță impuse de autorități pentru prevenirea infectărilor cu noul coronavirus COVID-19. Prin urmare, scaunele vor fi poziționate la distanță de cel puțin 2 m între ele, purtarea măștii de către spectatori va fi obligatorie pe toată durata reprezentației, iar pentru evitarea aglomerației, accesul se va face începând cu 30 de minute înaintea fiecărei reprezentații.