x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Şi bunicii spun lucruri trăsnite! Între 15 şi 20 octombrie, la Casa Artelor va fi Săptămâna Bunicilor

Şi bunicii spun lucruri trăsnite! Între 15 şi 20 octombrie, la Casa Artelor va fi Săptămâna Bunicilor

de Dana Andronie    |    11 Oct 2012   •   18:15
Şi bunicii spun lucruri trăsnite! Între 15 şi 20 octombrie, la Casa Artelor va fi Săptămâna Bunicilor

Mai există, de fapt, bunici? Bunici ca în Ionel Teodoreanu, bunici sadovenieni, argintii, mirosind a nuci, a gutui, a păpuşi de cârpă, a vise cu Hansel şi Gretel? Sigur că mai există!

Timpul se rostogoleşte întruna, iar vieţile curg după acelaşi tipar. Există în amintirile oricui o casă a bunicilor, un loc al răsfăţului catifelat şi al mirosului de gutui aşezate în geam. Există în străfundul sufletului fiecăruia dintre noi un glas cald, de bunică blândă, care se roagă în şoaptă la căpătâiul patului nostru, chemând îngerii să ne ocrotească somnul şi viaţa.

Uitarea poate fi uneori atât de nemiloasă, nerecunoştinţa atât de adâncă, încât mâinile care ar merita pecetea sărutului sunt nevoite să se preschimbe în căuş şi să ceară.

Pentru fiecare dintre noi trebui să existe multe săptâmâni ale bunicilor, în care să ne aducem aminte că, fără ei, n-am fi fost ceea ce suntem acum. Lor le datorăm seninătatea şi pacea din noi, ei ne-au însămânţat în suflet credinţa şi smerenia, iertarea şi bunătatea. Din poveştile pe care ni le-au spus seara, înainte de culcare, ne-am construit mai apoi visele, îmbrăţişarea lor tandră ne-a smuls din ghearele plânsului şi ale fricii. Ne e dor de ei, aşa cum ne e dor de noi, cei care-am fost cândva...

Între 15 şi 20 octombrie, în sectorul 3 va fi Săptămâna Bunicilor, un festival duios, suav, cu porţii sănătoase de râs, muzică şi dans.

MasterChef Bunica
În "Clubul bunicilor”, realizat la Casa Artelor de Ioana Bogdan, se întâmplă tot felul de evenimente cu dichis. Portrete de familie şi fotografii împreună cu artişti şi personalităţi şi caricaturi realizate de Mihai Pânzaru Pim vor fi oferite gratuit bunicilor. Programul clubului: din 15 până pe 20 octombrie, de la 10:00 până la 19:00.

La Fan Club Bunicul vor fi întâlniri de suflet cu artişti şi interpreţi îndrăgiţi... Şi bunicii spun lucruri trăsnite, fiind provocaţi să ”dea” în mintea copiilor. Iar bunicile îşi vor disputa titlul ”MasterChef Bunica”, print-o expoziţie gastronomică cu murături, zacuscă şi dulceţuri. În săptămâna lor, bunicii vor merge şi la film, şi la teatru, şi la club, şi la bal.

Personalităţile invitate la Clubul Bunicilor: Tamara Buciuceanu Botez, Rodica Mandache, Adela Mărculescu, Geo Saizescu, Sebastian Papaiani, Angela Similea, Stela Popescu,  Floarea Calotă, Gheorghe Turda, Margareta Pâslaru, Cristina Stamate, Eusebiu Ştefănescu, Florentina Satmari, Lucreţia Ciobanu etc.

Aplauze, aplauze
"Trece ca un transatlantic, singuratic dar puternic, peste mode, peste vedetisme de doi bani, peste guralivele tabloide, printre coteriile şi bisericuţele breaslei, peste tentaţii ieftine. Dispretuieşte minciuna, lenea şi prostia. E mulţumită că are câţiva prieteni loiali, că publicul o iubeşte”, spunea Ioana Bogdan despre doamna Tamara Buciuceanu care ar trebui să intre în Cartea Recordurilor pentru cei 60 de ani pe care i-a dăruit teatrului românesc.

Pe 16 octombrie, bunicii au intrare liberă la Teatrul de Comedie, la piesa "Clinica” (de Adrian Lustig, cu Valentin Teodosiu, George Mihăiţă, Florin Dobrovici, Delia Seceleanu, Virginia Mirea, Şerban Georgevici, Bogdan Cotleş). Pe 17 octombrie, la Teatrul Constantin Tănase, sala Savoy, bunicii sunt invitaţi la "Revista Revistelor”, unde îi pot vedea pe Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Valentina Fătu, Adrian Enache. 

Vasile Alecsandri spunea în "Chiriţa în Provincie”: "Aşa e lumea, o comedie/ Iar noi, artiştii care-o jucăm/ N-avem dorinţă alta mai vie/ Decât aplauze să merităm”. Şi aplauzele vor curge în cascadă la Clubul Bunicilor, fiindcă e rost d-un festival, duios, suav, cu porţii sănătoase de râs, muzică şi dans...

×