În viaţa teatrală a Parisului va avea loc un eveniment însemnat, pe care îl anunţă instituţii şi organizaţii importante: lansarea unei cărţi dedicate eseistului şi teatrologului francez de origine română George Banu. Volumul poartă titlul “Les Voyages ou l’ailleurs du théâtre” (“Călătoriile sau orizontul teatrului”) şi a fost editat de Universitatea “Sorbonne Nouvelle” prin l’Institut de Recherches en Études Théâtrales.
Este un omagiu adus lui George Banu, care a plecat de la Bucureşti la Paris cu mulţi ani în urmă, slujind arta teatrală prin scrisul său, lăsat ca amprentă în multe, multe cărţi, prin cursurile sale de la Sorbona, ţinute mai multor generaţii de studenţi, prin conferinţele prezentate pe meridianele lumii.
Lansarea volumului este programată pentru 25 februarie (chiar în ziua când este scos de sub tipar), la 18:00 (ora Franţei), la Institutul Naţional de Istorie a Artei (INHA, salle AbbyWarburg, 2 rue Vivienne, 75 002 Paris). Şi-au anunţat participarea, aşa cum asigură organizatorii, mulţi dintre cei care au scris în acest volum despre George Banu: mari regizori; prestigioşi profesori universitari italieni şi francezi, colegi de Sorbona ai omagiatului; scenografi, coregrafi. În cartea colectivă semnează Peter Brook, Ariane Mnouchkine, Eugenio Barba, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Richard Demarcy, Richard Peduzzi, Yannis Kokkos, Radu Boruzescu, Dragoş Buhagiar, Vittorio Holtier, Helmut Stürmer, Carmencita Brojboiu, José Manuel Castanheira, Malgorzata Szczsesniak, Csaba Antal (scenografii fiind prezenţi cu diverse desene); Catherine Naugrette, Jean-Pierre Sarrazac, Fausto Malcovati, Ferdinando Taviani, Piergiorgio Giacché, Monique Borie; Nicky Woltz ş.a.
Evenimentul este organizat de Universitatea “Sorbonne Nouvelle” sprijinită de revista Alternatives théâtrales. Suntem siguri că lansarea va avea succes, la fel ca alte evenimente editoriale legate de numele George Banu.
L-am contactat pe omul de teatru şi ne-a confirmat acest eveniment, vorbindu-mi şi despre ciclul de întâlniri teatrale, iniţiat de el, la Théâtre de la Ville din Paris, care sunt dedicate unor mari actori (în octombrie va scoate o carte despre “întâlniri” la editura Actes Sud). George Banu mi-a spus că la 21 februarie va avea loc, la Librăria pariziană “Michèle Ignazi”, o întâlnire cu actori mari, care vor citi din cartea sa editată de curând de Gallimard “Les voyages du comédien” (colecţia “Pratique du Théâtre”). Apropo despre acest volum. Se cumpără foarte bine în Franţa. Deci e un succes. E uimitor! Căci ştim cât de greu se publică astăzi cărţi de teatru; ştim bine că astfel de produse editoriale nu sunt la mare căutare. Dar “Les voyages du comédien”, aşa cum precizează George Banu, “merge bine”. De aceea celebra editură Gallimard va organiza la Salonul de carte de la Paris, din primăvara acestui an, o prezentare specială a cărţii, unde autorul va avea întâlniri cu cititorii şi sesiuni de autografe (23 martie, 15:00 – 16:00). De notat că la standul Gallimard din cadrul Salonului de carte sunt rare astfel de prezentări speciale. George Banu este o prezenţă specială, este o valoare pentru teatru.
Citește pe Antena3.ro