x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Şotron printre poveşti” online cu Teatrul „Stela Popescu”

„Şotron printre poveşti” online cu Teatrul „Stela Popescu”

25 Mai 2020   •   16:18
„Şotron printre poveşti” online cu Teatrul „Stela Popescu”

Teatrul Stela Popescu îşi continuă activitatea online şi în aceste zile cu programul „Şotron”. De-a lungul primăverii, actorii teatrului au prezentat diverse programe online dedicate publicului fidel, luna mai fiind dedicată proiectului Şotron printre poveşti, realizat în parteneriat cu Editura Corint. În fiecare zi actorii teatrului se întorc în copilărie, joacă jocul, aruncă piatra şi sar din poveste în poveste, citind copiilor fragmente din cărţile oferite de editură..

Difuzat zilnic de luni până duminică de la ora 15 pe pagina de facebook, pe canalul de youtube şi pe site-ul teatrului, programul „Şotron printre poveşti” din această săptămână îi aduce în faţa publicului pe toţi actorii teatrului, după cum urmează : 25 mai – Ana Maria Ivan – Vântul prin sălcii, de Kenneth Grahame, 26 mai – Crina Matei – Bucle aurii şi cei trei urşi (din Tezaurul cu povești), 27 mai – Cătălin Frăsinescu – Amintiri din copilărie, de Ion Creangă, 28 mai – Irina Cărămizaru – Mituri și legende din Olimp, de Anna Milbourne și Louie Stowell, 29 mai – Cristian Neacșu – Aventurile lui Huckleberry Finn, de Mark Twain, 30 mai – Sorin Aurel Sandu – Momente și schițe, de Ion Luca Caragiale, 31 mai – Manuela Hărăbor – Din lumea celor care nu cuvânta, de Emil Garleanu.

            În această primăvară pe site-ul şi pe pagina de facebook a teatrului au fost postate cele mai cunoscute momente din arhiva TVR având-o ca protagonistă pe Stela Popescu, de asemenea continuă programul „O fabulă pe zi” pentru copii, programul „Lecturi” de la ora 20 şi scenetele de week-end „Puţin teatru”.

www.teatrulstelapopescu.ro

×