TEATRU 2008 / Orânduirea valorică

Unde s-a situat teatrul românesc în anul care tocmai se încheie? Au existat succese, fie ele şi izolate? Au fost căderi? Ce fel de public de teatru avem? Sunt întrebări la care încercăm să răspundem împreună cu critici de specialitate – observatori atenţi ai fenomenului teatral.

În 2008, teatrul românesc a fost vizibil la nivel de mediatizare, însă spectacole-eveniment, adică de anvergura celor din 2007 – "Faust" de Silviu Purcărete sau "Unchiul Vanea" al lui Andrei Şerban – au lipsit. Desigur, s-au produs spectacole bune, greii regiei nelipsind din peisajul teatral, însă creaţiile lor nu primesc acum, la "ora bilanţului", aprecierea "excelent". Am avut foarte mult teatru de văzut. Asta şi datorită numărului mare de festivaluri organizate atât în Bucureşti, cât şi în oraşe din ţară. Am fost răsfăţaţi cu spectacole de calitate invitate, stăruind în memorie unele din Festivalul "festCO", din Festivalul Shakespeare de la Craiova şi Bucureşti, din Festivalul "Babel" de la Târgovişte sau din Festivalul de la Sibiu, Festivalul Naţional de Teatru (FNT), Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE). Au fost şi festivaluri de teatru pentru copii, dominând şi aici latura internaţională. S-a remarcat numărul mare de spectatori, în special în rândul tinerilor. Observatorii fenomenului teatral nu vorbesc însă de un "reviriment", tocmai pentru că nu am avut "mari spectacole" româneşti.

VÂRFUL VALORIC E STRĂIN
Criticul Florica Ichim accentuează cantitatea. Ea susţine că în acest an am avut mult teatru din ţară şi din lume, multe festivaluri, cu preocupări de la copii, teatru-dans, operetă la dramaturgia shakespeariană, câteva fiind "deosebit de interesante": Festivalul Shakespeare, Festivalul de la Sibiu sau Festivalul UTE. Iată cum a văzut ea anul teatral 2008: "Am avut şansa ca spectacolele noastre să se poată compara cu trupe excepţionale din lume. Dar, într-un an în care eu am văzut mult teatru, aş aşeza în vârful valoric spectacolul lui Lev Dodin de la Sankt Petersburg "Viaţă şi destin" (Festivalul UTE), pe cel al lui Pippo Delbono "Urlo" din Italia (Festivalul de la Sibiu), şi "Furtuna" de Ostrovski, montat de Lev Erenburg la Magnitogorsk (FNT). Au fost actori excepţionali. Şi Festivalul Shakespeare a adus nume mari. Am întâlnit, însă, şi spectacole proaste, mai ales plicticoase, dar şi încercări lamentabile, de aşa zis înnoire a limbajului teatral. A fost dezamăgire pentru mine selecţia românească a FNT, ale cărei criterii nici nu le-am înţeles, poate din vina mea. Cred că e un an care a consolidat relaţia dintre teatru şi public şi a modificat criteriile de orânduire valorică ale multor spectatori şi critici. A fost un an şi cu foarte multe apariţii editoriale în domeniul teatrului. Dacă oamenii ar citi mai mult despre teatru, ar veni mai înarmaţi să recepteze, să înţeleagă, să judece. E un moment fast, cu sălile pline de tineri şi este nepermis să le mai dăm improvizaţii teatrale, spectacole cu ifos, dramaturgie de trei parale. Cred că trebuie să le dăm numai ceea ce îi poate îmbogăţi, pentru că merită".

FĂRĂ ÎNVIORARE
Pentru Andreea Dumitru, 2008 a fost un an atipic: "A excelat la capitolul prezenţe străine, dar ne-a arătat, prin inevitabila comparaţie, că la capitolul «Romanian showcase» stăm parcă şi mai mediocru decât în anii precedenţi. Nici măcar inflaţia de festivaluri nu prea mai are cum să mascheze senzaţia de nivelare a spectacolelor, criza tot mai acută (dacă tot e criză, de ce s-ar lăsa teatrul mai prejos?) de directori cu viziune, de regizori şi de scenografi cu un dram de talent şi şcoală (dacă ei există în promoţiile din urmă, atunci e sigur că nu scenele profesioniste îi atrag)". Totuşi, Andreea Dumitru optează: "Spovedanie la Tanacu" (coproducţie Teatrul Odeon, Institutul Cultural Român, Academia Itinerantă "Andrei Şerban") a fost "de departe evenimentul anului 2008 – un proiect curajos, impecabil servit de tineri actori, un spectacol ce reabilitează ideea de «experiment» (nu întotdeauna, după cum se vede, egal cu lipsa de miză, incoerenţa şi heirupismul), reuşind să transforme un «caz» mediatizat până la saturaţie într-o problemă de conştiinţă a fiecărui spectator". Andreea Dumitru apreciază că "Lear" montat la "Bulandra" de Andrei Şerban pentru o distribuţie exclusiv feminină "lasă anului 2008 câteva repere de interpretare ale unora dintre cele mai dificile partituri shakespeariene, datorate Marianei Mihuţ (în rolul titular), Valeriei Seciu, Dorinei Chiriac ori mai puţin cunoscutei Emilia Bebu". Criticul afirmă că 2008 a fost şi anul lui George Costin, tânăr actor descoperit de Victor Ioan Frunză, care a mizat pe impresionanta lui putere de combustie şi i-a oferit roluri pe care alţi actori le aşteaptă o viaţă (cel mai recent fiind Caligula (Teatrul Municipal din Baia Mare).

TRADIŢIA DE MEDIOCRITATE?
Iulia Popovici afirmă că 2008 a fost mai slab ca 2007. Pentru ea este ciudat faptul că anul s-a dovedit a fi mai bun pentru independenţi, decât pentru teatrele de stat şi "nu e neapărat de bine". A invocat "turbulenţe ideologice". Criticul nu ne-a făcut o clasificare a titlurilor şi a numelor, dar susţine: "Se produce o mare schimbare în aşteptările publicului, în teatrele din ţară. Inerţia în care funcţionau teatrele ar trebui regândită. Există o concurenţă a teatrelor private. Cred că producţiile comerciale ale unor impresari privaţi, care antamează artişti cunoscuţi, pervertesc gustul publicului şi îl îndepărtează de producţiile din ce în ce mai estetizante ale instituţiilor oficiale".

Ion Cazaban crede că teatrul românesc "doar îşi urmează cursul", că au fost realizări "în firea lucrurilor", susţinând că cei mai buni regizori în 2008 au fost Radu Afrim, pentru spectacolele "Omul pernă" (Teatrul din Brăila) şi "And Björk, of Course" (Teatrul din Ploieşti) şi Radu Alexandru Nica, pentru "Hamlet" (Teatrul Naţional din Sibiu). Criticul precizează că nu a văzut "Lear" al lui Andrei Şerban şi "Richard al III-lea" în regia lui Gábor Tompa (Teatrul Maghiar din Cluj). Dintre actori, Ion Cazaban l-a văzut cel mai bun pe Ion Caramitru în "Eduard al III-lea" (TNB) şi pe Claudia Eremia în "Trei surori" (Naţionalul timişorean).

La nemulţumiri, el a trecut faptul că "nu-mărul mare de talente actoriceşti care, după absolvirea facultăţii şi după o afirmare bine apreciată, intră în umbră, sunt nefolosite sau distribuite în roluri inconsistente".

Tranşant este Mircea Morariu, care spune: "2008, într-un fel, a continuat nedorita tradiţie de mediocritate în care s-a instalat teatrul românesc de câţiva ani buni încoace. Puţine evenimente teatrale punctuale autentice, în schimb multe, foarte multe festivaluri, care au încercat să simuleze o stare de efervescenţă, în realitate greu de detectat pe parcursul anului 2008. Cam multe entuziasme, multe pariuri de dragul pariurilor şi prea puţine realizări autentice".