Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Contrastul dintre tulburările, angoasele, disperările omului Vincent Van Gogh - și-a tăiat o ureche la aflarea veștii că mult iubitul său frate, Theo, hotărâse să se însoare! - și serenitatea, căldura și luminozitatea culorilor imprimate pe pânze de pictorul cu același nume este atât de izbitor, încât nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva aici, în acest (dez)echilibru precar și bizar, s-a rătăcit cheia înțelegerii lui Van Gogh întreg, bărbat și artist. De altfel, contradicția l-a însoțit încă din primii ani, când, copil fiind, alterna irepresibila nevoie de singurătate, masca posacului, cu gingășia și fragilitatea disponibile pe dinăuntru.
Cinci frați și un taciturn
Henri Perruchot surprindea, într-o remarcabilă biografie (romanțată) dedicată olandezului zburător - „Viața lui Van Gogh (Editura Meridiane, 1969) -, această fracție misterioasă: „Dintre cei șase copii (n.r. - ai pastorului Theodor Van Gogh și ai exaltatei Anna-Cornelia) pe unul nu prea-i nevoie să-l faci să tacă. Este tocmai Vincent. Taciturn, cu o fire închisă, trăiește retras de frații și surorile sale, nu ia parte la jocurile lor. Hoinărește singuratic pe câmpie, cercetează plantele și florile, se întinde pe malul râului pentru a observa viața insectelor de apă, bate pădurile în căutare de izvoare sau de cuiburi”.
Ochii pe spălătorese
În continuare: „Are un ierbar, niște cutii de tinichea în care colecționează insecte al căror nume îl cunoaște, adeseori, chiar și în latină. Intră în vorbă cu țărani, ori cu țesători pe care-i iscodește despre felul în care funcționează războaiele lor. Urmărește îndelung munca spălătoreselor. Când se joacă, își alege tot numai jocuri de unul singur”. Și un amănunt deosebit de interesant: „I se întâmplă să împletească fire de lână colorate, ale căror nuanțe contrastante, bine potrivite, par să-l încânte”.
Pisica din măr
Analizând câteva dintre aceste împletituri păstrate de urmașii pictorului, Warner Muensterberger, istoric de artă, a avansat ipoteza potrivit căreia culorile acestor fire de lână împletite de copilul Vincent ar fi chiar culorile dominante ale operelor lui Van Gogh. Foarte probabil, până la urmă sevele, fiorii artei trebuie extrași de undeva, nu? Dar să ne furișăm din nou în lumea copilăriei lui Vincent, dezvăluite atât de minunat de Henri Perruchot: „La opt ani i-a arătat mamei sale schița unei pisici cățărându-se pe mărul din grădină. Cam în aceeași vreme a fost surprins în timp ce modela în lut un elefant, dar de îndată ce s-a simțit privit, l-a sfărâmat. Jocuri fără cuvinte, iată distracțiile ciudatului băiat care uneori dă târcoale zidurilor cimitirului unde zace îngropat Vincent Van Gogh, fratele său mai mare, al cărui nume l-a luat și despre care i-au vorbit părinții săi”.
Flacăra întunecată
Și un portret magistral: „De multe ori, frații și surorile lui Vincent tare ar mai dori să-l urmeze și ei în plimbările sale. Dar nu îndrăznesc să-i ceară un astfel de hatâr. Se tem de acest frate nesociabil, cu mult mai zdravăn decât ei, din al cărui trup scund, osos și puțin deșălat se desprinde o forță vecină cu brutalitatea. Are în el ceva îngrijorător, ceva dat în vileag de toată înfățișarea lui”. Și totuși, crochiul nu se reduce doar la atât: „Fața lui prezintă o oarecare asimetrie. Sub părul blond roșcat, craniul este ușor ascuțit. Pe fruntea teșită sprâncenele sunt puternic arcuite. Iar în ochii mici, când albaștri, când verzi, cu privirea aspră sau tristă, se aprinde uneori o flacără întunecată. Vincent aduce mai mult cu mama decât cu tatăl său. Ca și ea, mai mult decât ea chiar, e stăruitor, dârz până la încăpățânare”. Fascinant portret, nu?
Agresiv, răzbunător, coleric
„Nu știe să se plece - aprecia mai departe istoricul de artă și filosoful Henri Perruchot -, se supune numai când n-are încotro și, greu de împăcat, plin de contradicții, cedează numai în fața propriilor capricii. Ce vrea? Nimeni nu știe, nici el însuși, fără îndoială. Este instabil ca un sol vulcanic frământat de vuiete înăbușite. Nu i se poate pune la îndoială dragostea pentru ai săi, dar o nimica toată, un fleac, îi provoacă accese convulsive de furie”. Familia, în schimb, îl iubește, îl protejează, îl iartă. Izbucnirile neașteptate și violente sunt însă mai greu digerate dincolo de veșmântul cald al casei. „La școala din comună la care merge - mai devoala biograful Henri Perruchot - și unde, în contact cu copii de țărani și de țesători, învață mai ales grosolănii cu care se grăbește să-și alimenteze mâniile, se arată atât de nesupus la disciplină, cu o fire atât de răzbunătoare și într-atât de agresiv față de colegii săi, încât pastorul se vede silit să-l retragă”.
Finețe sub carapace
Dar aceasta era doar o față a sălbăticiunii Vincent. Micuțul trăda și sentimente de o rară noblețe. Dovadă mărturia deschisă a lui Perruchot: „Exista totuși, sub carapacea aceea aspră, prospețimi și gingășii ascunse, abia perceptibile. Cu câtă grijă, cu câtă dragoste desena micul răzvrătit flori pe care le dăruia apoi unora dintre colegi!” În ciuda acestei dualități evidente, Van Gogh senior va angaja o guvernantă acasă, în Zundert, pentru ca aceasta să se ocupe de educația copiilor lui. Vincent nu va mai merge la școala publică, dar va continua să deseneze nestingherit. Animale, frânturi de peisaje, poduri, orice se izbea de nepotolita lui curiozitate.
Unchiul Cent, de la negustorie la artă
Copilul Vincent citea enorm, pe nerăsuflate, fără să aleagă sau să alerge după îndrumări, după un volum anume. Citea orice-i pica în mână, hulpav, avid de cunoaștere. Era undeva prin 1862. Vincent avea nouă ani. Și toată viața înainte (dacă putem spune așa despre un om care a ales să și-o curme cu propria mână la doar 37 de ani). Vara fierbinte în care Vincent avea să-și apese țeava rece a revolverului în piept și să tragă era însă departe, neconturată încă de luminile galbene ale sudului.
Comerț cu tablouri
Dar cum s-a dezmeticit în mintea și mai ales în sufletul lui Vincent pasiunea tulburătoare pentru pictură? „Trei dintre unchii săi - nota Henri Perruchot în volumul închinat vieții lui Van Gogh - au dobândit situații demne de invidiat în comerțul obiectelor de artă. Vincent îl cunoștea foarte bine pe unchiul al cărui nume îl purta: Vincent - unchiul Cent, cum îl numeau copiii -, negustorul de tablouri de la Haga, care, retras din afaceri, trăia la Princenhage, nu departe de Breda”. Acesta-și vânduse galeria celebrei case Groupil din Paris și, satisfăcut de tranzacție, se bucura de preaplinul lui într-o vilă cochetă pe care o garnisise cu cele mai valoroase pânze.
Visarea
Cum pastorului Theodor îi plăcea să-și aducă odraslele în casa norocosului frate, Vincent a deschis într-o zi ochii asupra minunilor atârnate pe pereți. „A rămas visător în fața lucrărilor expuse, în fața acelei lumi noi și fermecătoare, a acelor imagini ale naturii care totuși nu erau natura însăși, a acelui univers ordonat, colorat, în care i se dezvăluiau, prin puterea unui ochi ager și a unei mâini măiestre, spiritele ascunse ale lucrurilor”. Nimeni n-a știut și nici nu va ști vreodată ce a gândit în acele clipe Vincent - specula Perruchot -, dacă a realizat că exista o contradicție între austeritatea calvinistă în sânul căreia crescuse și acel univers scânteietor, atât de diferit de asprele priveliști din mlăștinosul Zundert, dacă în el s-au ciocnit, contopindu-se, vagile neliniști sufletești și farmecul senzual al artei. Niciun cuvânt. Nu a rămas nicio frază. Nicio mărturisire.
Promisiunea
Ce rost ar fi avut până la urmă aceste aduceri aminte? Se poate intui ușor că Vincent, acceptând sprijinul unchiului Cent în ceea ce antreprenorul credea ca va fi începutul meseriei de vânzător de tablouri pentru nepotul său, își făcuse sieși o altă promisiune, una mai profundă, pe care avea s-o onoreze urmând unduirile propriei imaginații. Pentru aceasta însă, pentru ca straniul copil din Brabant să zguduie temeliile artei, să devină nemuritor, murind, mai era nevoie de câteva zbateri ale destinului. Care n-aveau să se consume atunci și acolo, ci mai spre sud, mai spre soare, înspre legendă.
133 de ani se vor fi împlinit pe 29 iulie 2023 de la moartea lui Vincent van Gogh
N-am ce să fac dacă picturile mele nu se vând. Va veni totuși vremea când oamenii vor vedea că valorează mai mult decât prețul vopselei”, Vincent van Gogh
Născut în 1853 la Zundert (Olanda) într-o familie de pastori şi comercianţi de artă, Vincent Van Gogh a pictat în jur de 800 de tablouri
Apreciat astăzi drept unul dintre cei mai valoroși artiști ai lumii, Vincent a vândut o singură pânză în timpul vieţii
„Un Portrait du Dr. Gachet”, pânză realizată în 1890, a fost vândută cu 82,5 de milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York în 1990.
În 2015, un alt tablou al lui Van Gogh, „L’allée des Alyscamps”, a fost adjudecat cu 66 de milioane de dolari
