Iubea animalele, mestecenii şi oamenii

Am rugat-o pe Oana Pellea să ne vorbească despre nea Mărin. Ea şi-a amintit de mirosul de lavandă pe care-l lăsa în urmă Amza, dar ne-a mai împărtăşit şi cât de mult îi lipseşte umorul de bun-simţ.

Şi cât de mult îi lipseşte tatăl, pe care o inimă şi un suflet de pământeancă nu au cum să-l cuprindă îndeajuns. “Tata, Amza… nu am cum să-l cuprind în vorbe. Nici măcar în lacrimi nu îl pot cuprinde, nici măcar în baierele sufletului nu-mi încape, nici în venele mele nu are destul loc, nici lumina ochilor nu e destulă pentru a-l cuprinde…

CU-PRINDE… Cum adică să îl cu-prind? Cuvintele te învaţă ele… Cu-prind? Îl prind pe tata şi cuprind în căuşul palmei cum prinzi raza de soare...”

Jurnalul Naţional: Ce aprecia Amza cel mai mult la oameni?

Oana Pellea: Amza iubea oamenii cu bune şi cu rele. Îl dureau însă lipsa de caracter sau minciuna, lipsa de punctualitate sau de cuvânt, răutatea, orice doare pe oricine de bun-simţ.

Cum se purta cu tine când erai copil şi care era relaţia lui cu copiii în general?

Tata adora copiii. De altfel, spunea că vrea să aibă atâţia copii cât să poată face o echipă de fotbal cu tot cu rezerve… Am auzit o formulă care mi-a plăcut: “Am câştigat la loteria părinţilor”. Pentru mine e valabil. Şi mama, şi tata sunt tot ce îmi puteam dori. Cum putea să fie altfel decât tatăl ideal?! Cald, mai mult prieten decât tată, sever când trebuia şi cât trebuia. Şi, pentru că mă adora, avea puterea din când în când să fie şi sever. Cea mai mare pedeapsă era atunci când nu vorbea cu mine. Încetam să mai exist pentru el. Nu se mai uita la mine. Trecea cu privirea peste mine şi se făcea că nu aude ce vorbesc. Asta mă durea enorm şi fugeam în camera mea, plângeam de se rupea pământul. Întotdeauna conflictul era mediat de mama. Da! Am avut cei mai excepţionali părinţi pe care mi i-aş fi putut dori. În casă la noi se râdea enorm. Mama şi tata stăteau şi vorbeau de drag în noapte, până la trei dimineaţa, în bucătărie, iar eu eram fericită auzindu-i râzând, ca nişte copii, din camera mea, unde întotdeauna lăsam uşa deschisă ca să îi am mai aproape. Îmi aduc aminte de parfumul lui de paciuli combinat cu lavandă. Era o combinaţie pe care o făcea singur… Când eram mică, adoram să merg prin casă după dâra de parfum a mamei sau a tatălui.

Îi plăceau animalele?

Tata a avut toată viaţa un respect enorm pentru tot ce e viu, pentru animale şi pentru natură, în general. Era fascinat de forţa şi de frumuseţea Naturii. Toată viaţa, de când s-a întâlnit cu mama, a avut câini, pe care toţi trei îi adoram. Iubea şi respecta caii. Era înnebunit de plăcere cum mirosea iarba proaspăt cosită. Îi plăceau mestecenii. Îi plăcea să meargă la pescuit. Şi la vânătoare. O singură dată a împuşcat o căprioară. Îmi aduc aminte cum a venit acasă cu ochii în lacrimi. S-a jurat că niciodată în viaţa lui nu va mai ucide. Ne-a povestit cum a plâns căprioara când a murit. A fost foarte marcat mult timp de imaginea asta.

“Pare ireal, dar eram o familie ideală!”

Cum se comporta, cum vorbea cu părinţii lui – bunicii tăi? Dar cu socrii?

Amza şi-a adorat şi respectat în egală măsură şi părinţii, şi socrii. Niciodată nu a făcut nici o diferenţă între părinţii lui şi cei ai mamei. E adevărat că şi toţi l-au adorat, la rândul lor. Pare ireal, dar aşa eram… o familie absolut IDEALĂ, frumoasă, bazată pe multă dragoste, enorm respect, generozitate şi frumuseţe spirituală. Nu mă laud. Nu am nici un merit că am avut şi am crescut într-o astfel de familie. Nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să mă bucur de ei.

Obişnuia să facă farse?

Tata glumea mai tot timpul cu noi în casă. Ne făcea farse. Sigur, şi noi îi făceam lui. Iar la teatru bineînţeles că se amuza împreună cu colegii lui. Sunt mii de poveşti despre cum se bucurau împreună. În lumea tatei, lumea teatrului, pe vremea aceea oamenii erau mult mai mult timp împreună, îşi făceau bucurii… Azi, din păcate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai puţin… Nu înseamnă că atunci era o lume ideală, că nu existau bârfe sau răutăţi, sau micimi sufleteşti. Existau, bineînţeles, dar ei ştiau să îşi facă viaţa mai frumoasă. În orice caz, nu l-am auzit NICIODATĂ pe tata spunând vreodată o vorbă de rău despre cineva.

Cum a apărut personajul “nea Mărin”? Cum repeta, cum îşi pregătea Amza rolul?

Nea Mărin a apărut întâi la petrecerile cu prieteni. Apoi la Radio şi, în cele din urmă, la tv. Succesul a apărut treptat. La început a fost foarte criticat, căci după “Mihai Viteazul” a îndrăznit să apară la tv cu “bancuri cu olteni”... L-a durut o astfel de judecată superficială, dar a avut tăria să treacă mai departe. Şi încet-încet nea Mărin a devenit cel mai popular şi iubit personaj. De altfel, tata a luat-o de nenumărate ori în viaţă de la capăt. Una dintre lecţiile excepţionale pe care le-am înţeles este că cel mai important lucru, după ce treci de perioade mai grele sau de critici, sau răutăţi, este ca tu să continui drumul frumos, să nu laşi zgura lumii să se aşeze pe tine! Să rămâi curat la suflet, să nu te laşi înnegrit şi urâţit de partea mai întunecată a lumii.

“Sângele oltenesc îi urla în vene”

Cum lucra monoloagele?

Se închidea în birou vreo două ore şi pe urmă ne chema la bucătărie, unde ne citea mamei şi mie. Râdeam toţi ca trei copii. Apoi iar se închidea în birou, mai cizela textul, îl mai visa noaptea, se mai trezea, mai lucra la text şi pe urmă îl înregistra aproape dintr-o suflare la televiziune.

Cum interacţiona cu umorul de tip moldovenesc sau ardelenesc?

Sângele oltenesc îi urla în vene, dar îi adora şi pe ardeleni şi pe moldoveni. Tata iubea România şi era tare mândru că e român.

Se spune că românii – şi în special oltenii – sunt cam misogini. Din punctul ăsta de vedere, Amza era… oltean?

Olteanul merge în faţa femeii lui. Asta e ştiut. Da’ şi oltenii ştiu – că nu sunt proşti – că, de fapt, muierile îi lasă să meargă în faţă, ca să-i aibă sub ochi. Aşa cred eu. Amza nu era misogin. Nici un bărbat adevărat, deştept şi cu umor nu poate fi misogin!

Avea vreun model axiologic la care se raporta, un reper din afara profesiei?

Într-o noapte, mi-a recitat Eminescu – “La steaua” – pe malul mării. Am fost unicul spectator privilegiat. Ba mint, mai era şi luna enormă deasupra noastră. Ne plimbam de mână, desculţi pe nisipul rece, şi îmi recita Eminescu. Îl venera pe Brâncuşi... Îi mai plăceau Arghezi, Minulescu, Radu Gyr…

Credea în Dumnezeu? Se ruga?

Tata era un creştin adevărat prin faptă. El aşa trăia. În cuvântul Domnului. Trăia iubind aproapele ca pe sine. Trăia generos şi împărţind iubire. Toată viaţa lui a împărţit la toată lumea lumină şi bunătate.

“Nea Mărin e un fel de alter ego”

În cariera cinematografică a lui Amza Pellea există două roluri monumentale: Nea Mărin, care este sinteza unei tipologii – olteanul absolut – şi Mihai Viteazul – personaj emblematic care a ajuns să se suprapună, în conştiinţa publică, cu chipul şi interpretarea lui Amza Pellea. Avea afinităţi preponderent cu vreunul dintre aceste roluri?

Şi-a iubit toate rolurile, cum e şi normal. Visul vieţii lui a fost să îl joace pe Mihai Viteazul! Îl adora pe voievodul Mihai. Nea Mărin e un fel de alter ego. Dar nu voia deloc să rămână în conştiinţa publicului doar cu nea Mărin! Iubea foarte tare personajul Ipu din “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”! Le-a iubit pe toate şi toate sunt Amza!

Ce-ţi place la personajul nea Mărin?

Bunul-simţ. Calitatea de excepţie a umorului. E un umor pe care azi nu-l mai regăsesc. Umor de mare clasă. Nu vulgar. Nu agresiv. Umor de mare calitate.
Îmi plac lecţiile de viaţă pe care le dă nea Mărin. Toate vorbesc despre cinste, despre bun-simţ, despre acel Bun-Simţ de care ne este atât de dor. Sau îmi este atât de dor. Al miticului ţăran român. Mi-e foarte dor de Acel Ţăran Român.

S-a făcut dreptate prin faptul că nea Mărin are “casă” la Băileşti?

Faptul că, după 25 de ani de când tata a plecat puţin, în sfârşit s-a reuşit să existe o casă memorială este un act de recuperare a unei normalităţi. În mare parte, acestă normalitate se datorează unui om de excepţie: primarul actual al Băileştiului, Costel Pistriţu. Fără iniţiativa şi spiritul frumos ale acestui primar nu s-ar fi urnit nimic. Dar nu vreau să ridic şi să arunc cu piatra în nimeni. Cei care au blocat această iniţiativă atâta amar de vreme se ştiu ei foarte bine şi Dumnezeu le vede pe toate. Nu e treaba mea să judec pe nimeni pe acest pământ. Da, sunt fericită că acest om minunat, Costel Pistriţu, şi cu echipa sa fac acum lucruri într-adevăr superbe pentru sufletul lui Amza Pellea. Care este şi trebuie să fie MÂNDRIA Băileştiului!

RĂZBUNAREA E DULCE FOC!
“Aflat la premiera unui nou film de Sergiu Nicolaescu, Eugen Burada l-a auzit pe regizor spunând că este foarte supărat pe Geo Saizescu (era directorul departamentului Cinema de la TVR şi refuzase să dea pe post forşpanul de la «Revanşa»). Nicolaescu a mărturisit atunci în cercul său de prieteni că vrea să se răzbune tot prin intermediul camerei de luat vederi: «Aş vrea atât de mult să fac o comedie şi să-l bat pe teritoriul lui». A doua zi, Eugen Burada era la uşa lui Nicolaescu, având scenariul în braţe.” (din paginile vremii)

“NEA MĂRIN MILIARDAR” TREBUIA SĂ FIE O PIESĂ ÎN TREI ACTE
“Filmul «Nea Mărin miliardar», care a făcut istorie în cinematografia românească, a fost conceput iniţial ca o piesă de teatru în trei acte. Respinsă rând pe rând de conducerile celor mai importante teatre bucureştene, comedia a fost transpusă pe peliculă dintr-o «răzbunare» colegială. Regizorul Sergiu Nicolaescu şi-a dorit să-l detroneze din topul vânzărilor pe Geo Saizescu, autorul filmului «Păcală». Scriitorul Eugen Burada a semnat scenariul celei mai vizionate pelicule româneşti din toate timpurile, împreună cu Vintilă Corbul şi Amza Pellea. El a declarat pentru «Adevărul literar şi artistic» că i-a propus lui Amza Pellea să facă un film care să-l aibă în centru pe «nea Mărin». Amza Pellea a considerat însă că o piesă de teatru ar pune mai bine în valoare calităţile personajului. După ce au  definitivat textul, autorii le-au cerut mai multor directori de teatre să le monteze piesa, dar s-au izbit mereu de refuzuri. În ultimă instanţă a fost prezentată conducerii Teatrului de Comedie, unde era angajat Amza Pellea. Secretariatul literar a respins-o imediat, iar directorul Giurchescu n-a intuit potenţialul de succes al piesei şi a spus «NU»!” (din paginile vremii)

DUPĂ DOI ANI, MOTOR!
“Regizorul Sergiu Nicolaescu a citit scenariul şi a decis să transforme piesa de teatru în film. Timp de doi ani, ideea n-a fost pusă în practică, manuscrisul fiind uitat prin sertare. Filmările au început abia în 1979 şi au durat şase luni, dar victoria a fost totală. «Nea Mărin miliardar» este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile (14.642.114 de spectatori în sală). Pe locurile următoare se situează «Păcală», «Mihai Viteazul», «Dacii», «Neamul Şoimăreştilor».” (din paginile vremii)

“O singură dată a împuşcat o căprioară. Îmi aduc aminte cum a venit acasă cu ochii în lacrimi. S-a jurat că niciodată în viaţa lui nu va mai ucide. Ne-a povestit cum a plâns căprioara când a murit. A fost foarte marcat mult timp de imaginea asta”
Oana Pellea

“Îmi plac lecţiile de viaţă pe care le dă nea Mărin. Toate vorbesc despre cinste, despre bun-simţ, despre acel Bun-Simţ de care ne este atât de dor. Sau îmi este atât de dor. Al miticului ţăran român. Mi-e foarte dor de Acel Ţăran Român”
Oana Pellea

P.S. Rugăminţi…
Când beţi un pahar de apă cu sete de vară, gândiţi-vă, rogu-vă, la el. Din când în când, o lumânare aprinsă şi un zâmbet înspre amintire. Dacă o singură persoană dintre cei care vor citi articolul va face asta, nu am trăit degeaba pe pământ. Şi plecată, vă mulţumesc.
Oana Pellea