Misterul

Printre afacerile puse pe seama Regelui Carol al II-lea s-a numărat şi însuşirea a 42 de tablouri din patrimoniul statului român.

Printre afacerile puse pe seama Regelui Carol al II-lea s-a numărat şi însuşirea a 42 de tablouri din patrimoniul statului român.

Despre Carol al II-lea, is­toriografia comunistă a acreditat ideea că ar fi plecat cu numeroase averi din ţară, printre care şi 42 de tablouri aflate în proprie­tatea statului român. Simplă bănuială, denigrare sau deturnare intenţionată a adevărului?  

COLECŢIA CO­ROANEI. Povestea ce­lor 42 de tablouri începe o dată cu stabilirea dinastiei de Hohenzollern în Principatele Române. Pentru a spori prestigiul Casei Re­gale, guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu a achizi­ţio­nat pentru Carol I o colecţie de tablouri, cu­prinzînd nume consacrate ale picturii universale (printre alţii, Cara­vaggio, Tin­toretto, Vero­nese, El Greco, Zurbaran, Jan Brue­ghel). În total 212 piese, care erau expuse în reşe­dinţele familiei de Ho­hen­zollern de la Bucureşti, Si­naia şi Bran. În 1899, la re­dactarea testamentului, Re­gele a clarificat şi situaţia tablourilor. "Galeria mea de tablouri, cum este descrisă în catalogul ilustrat al ­bibliotecarului meu Bachelin, va rămîne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Co­roanei României."   

MĂRTURIA LUI VERGOTTI. Indicii despre "afacerea tablourilor" a oferit Jacques Vergotti, administrator al Casei Re­gale între 1944 şi 1947, în volumul memorialistic "Fără drept de înapoiere în ţară" (Editura Albatros, 2000). Potrivit mărturiei sale, el ar fi predat în 1947 tablourile lui Arthur Lang, directorul Union Bank Suisse din El­veţia. La acea dată, Regele Mihai, Regina-mamă Elena şi cîţiva angajaţi ai Casei Regale plecaseră spre Londra pentru a asista la că­să­toria Prinţului Philip al Greciei şi Danemarcei cu Prin­ţesa Elisabeta. În drum spre capitala Regatului Unit, suita regală ar fi oprit la Zürich, unde ar fi predat tablourile. Astfel, Vergotti îl disculpă pe Carol al II-lea de însuşirea frauduloasă a talourilor, trecînd acuzele în seama fiului său, Mihai.   

ALTE MĂRTURII ORALE. În sprijinul afirmaţiilor lui Vergotti a fost invocată ulterior mărturia lui Emilian Ionescu, fost aghiotant regal în ultimul an de domnie al lui Mihai I. În 1972, E. Ionescu a relatat în paginile revistei Magazin istoric: "În noiembrie am fost înştiinţat că guvernul a acceptat ca dintre aghio­tanţii regali eu să fiu cel care îl va însoţi pe suveran în timpul călătoriei; mai făceau de­plasarea Negel – mareşalul Palatului, Vergotti – prefectul Palatului, Eu­gen Bianu – şeful Siguranţei Palatului şi Nelly Catargi – doamnă de onoare. Mihai, Elena şi Vergotti au plecat cu avionul în ziua de 12 noiembrie, restul suitei cu trenul, ceva mai devreme. Eu am plecat pe 11 noiembrie împreună cu Eugen Bianu. Acesta din urmă primise şi o misiune suplimentară: fiindcă tot făcea omul un drum – se gîndise Elena – n-ar fi fost rău să-i lase surorii sale Irina, care locuia la Geneva, cîte ceva. Nu era mare lucru, un vagon încărcat cu fel de fel de cu­fere şi geamantane, tablouri, covoare şi... două automobile noi. Şi, în drum, Bianu s-a oprit şi la Geneva."  

Într-adevăr, trei dintre tablourile dispărute "fără urmă" au fost identificate în colecţii private celebre din Franţa, Statele Unite ale Americii şi Italia. Printre ele, două valoroase pînze purtînd semnătura pictorului El Greco ("Sfîntul Sebastian" şi "Portretul lui Giacomo Bosio").  

Cine şi cînd le-a scos din ţară? Carol al II-lea sau fiul său Mihai? Cum şi cu cît au vîndut aceste bunuri din pa­trimoniul statului român?


"În noiembrie 1947, Regele Mihai a fost invitat la Londra pentru a participa la căsătoria Reginei Elisabeta a Marii Britanii. La plecarea din ţară, Regele a luat cu el şi tablourile de dimen­siuni mai mici pe care le-a trecut peste frontieră în portbagajele mai multor auto­turisme"
Mihai Pelin, 2005

CĂUTĂRI ZADARNICE

Pentru descoperirea adevărului, sta­tul român a intentat două procese. Prima oară în 1984, cînd a fost angajat avocatul Pamfil Ripoşanu. Cercetările, rămase fără rezultat atunci, s-au reluat după Re­voluţie sub mandatul guvernului Petre Roman. Tot fără succes!  

După 2000, guvernul Năstase a re­nunţat la conti­nuarea anchetei, încercînd o cale de înţelegere cu Casa Regală. Subiectul a căzut în uitare ca atîtea altele, de actualitate mare fiind recuperările proprie­tăţilor Casei Regale.