Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Magistralele socialismului” erau metroul, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Trasfăgărăşanul, Autostrada Bucureşti – Piteşti...
“Magistralele socialismului” erau metroul, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Trasfăgărăşanul, Autostrada Bucureşti – Piteşti...
Pe-atunci, cele două milioane de locuitori ai Capitalei călătoreau către “locurile de muncă” din fabrici şi uzine, birouri şi magazine cu mijloacele de transport în comun. Cei mai înstăriţi dintre ei – pe vremea când salariul cel mai mare din ţară era de maxim cinci ori salariul minim –, aşteptau câte doi ani ”repartiţia” Daciei, Oltcitului sau Lăstunului contractat.
Din două în două săptămâni, după cum “le venea rândul la numărul maşinii”, făceau cu familia câte o călătorie.
Nu lungă, atât cât să ajungă dus-întors cei 20 litri de carburant la care “aveau dreptul” pe lună. Nimeni nu avea prilej de enervare în ambuteiaje şi cozi la semafor. Oraşele erau curate şi liniştite, iar satele avea uliţele “împodobite” cu straturi de roşii şi varză, ca nici o “palmă de teren arabil” să nu se irosească, după ”indicaţiile preţioase ale tovarăşului Ceauşescu”. Oamenii nu se plictiseau niciodată pe vremea când munca era sărbătoare, iar petrecerea timpului liber în colectiv, o datorie. Pensionarii erau “baza” familiei plantată la cozi.
“Codul eticii” te învaţă să trăieşti, după morala comunistă, până la capăt cu aceeaşi nevastă, iar despre dragoste (nu “sex”!) nu se vorbea la televizor şi în ziare. În România lui Ceauşescu şi copiii se făceau după plan, ca şi economia. Din cauza ambiţiilor “cuplului” de a stăpâni o ţară mai mare, au murit peste 10.000 de femei, victime ale avorturilor provocate. Vremurile s-au schimbat, dar spitalele, maternităţile şi şcolile au rămas cu aceeaşi dotare. S-au împuţinat bibliotecile, cinematografele şi librăriile, dar “doctori” competenţi şi politicieni iresponsabili precum Ceauşeştii avem clonaţi în “n” variante.
S-au dus muncile agricole “patriotice” ale soldaţilor, elevilor şi studenţilor, dar au dispărut şi livezile mari de pomi fructiferi, tarlalele de porumb şi sistemele de irigaţii. S-a terminat cu elogiile ”avangardei revoluţionare”, dar şi minele s-au închis, ”marile citadele industriale” au falimentat, iar clasa muncitoare a plecat spre zările însorite ale Italiei, Spaniei, Israelului.
Imagini din “Epoca de Aur” s-au păstrat în cotidianul nostru ca într-un joc de lumini şi umbre. Casa Poporului şi cartierele muncitoreşti, nenumăratele vizite de lucru în fiecare “colţ” al ţării, lupta pentru depăşirea planului cincinal, ambiţiile mari ale politicii externe declarate la televizor seară de seară... Ne domină trecutul sau ne copleşeşte povara neimaginată a “tranziţiei”.
