Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Congresul al XIV-lea, Ceauşescu a aprobat “planul de perspectivă” al României până în... 2010! Dacă ar fi trăit, azi am fi avut alte sărbători.
La Congresul al XIV-lea, Ceauşescu a aprobat “planul de perspectivă” al României până în... 2010! Dacă ar fi trăit, azi am fi avut alte sărbători.
Printre documentele produse de aparatul birocratic al PCR, s-a păstrat în arhivă un material, din 9 noiembrie 1987, semnat de adjunctul Secţiei de Propagandă – Constantin Mitea –, cu propunerile de aniversare a diverse fapte şi eroi ai istoriei, culturii şi “educaţiei socialiste” din România. Suntem în măsură, pe baza documentelor de arhivă, să cunoaştem “bucătăria” în care se pregăteau sărbătorile calendarului comunist al României. Documentul intitulat “Calendarul popular pe anul 1988” ne ajută să ne imaginăm ce prilejuri de aniversare, “mândrie” şi “bucurie” colectivă am fi avut în acest an, după mintea lui Ceauşescu sau a unuia ce i-ar fi continuat “progresul” de “patriotism comunist”.
1 ERA CEAUŞESCU, 2 – BUREBISTA. Planul de serbări începea, obligatoriu, cu zilele de naştere a Lui şi a Ei. Urmau “strămoşii” Ceauşeştilor: Burebista, ca întemeietor al primului stat centralizat şi independent al geto-dacilor, Decebal, “regele-erou” al Daciei, şi toţi întemeietorii formaţiunilor feudale – Gelu, Glad, Menumorut. Cui îi păsa, că din punct de vedere istoric, nu pot fi datate cu precizie “faptele de viaţă şi luptă” ale acestora? Cine putea să spună cu voce tare că între poporul român şi apartenenţa “etnică” a sărbătoriţilor sunt multe “noduri”?
Urmau apoi toţi domnitorii în ordine cronologică – de la Basarab I şi Bogdan I la Mircea cel Bătrân, rebotezat “cel Mare”, şi Mihai Viteazu, de la Vlad Ţepeş la Horea, Cloşca şi Crişan. Nu conta dacă de la naşterea sau moartea acestora se împlinea o vârstă “rotundă”, nu conta nici epoca în care s-au produs evenimentele. Tot ce interesa era ca sărbătorile să fie cât mai multe şi să aibă o motivaţie ideologică legată de “lupta pentru independenţă şi neatârnare a poporului român, pentru fericirea şi bunăstarea lui”, pe care o ducea, cu mai multe victorii decât ei, Ceauşescu.
Citește pe Antena3.ro
Laolată cu domnitorii erau adunaţi oameni de ştiinţă şi cultură. Se subînţelege că şi aceştia erau precursori ce “puseseră umărul” la chintesenţa “geniului din Carpaţi” – Nicolae Ceauşescu întruchipând “magistrul”. Astfel, erau sărbătoriţi Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, Gheorghe Asachi, “om de cultură şi propagator al învăţământului”, Marx, Engels şi Lenin, aniversările ultimilor trei făcând parte dintre sărbătorile “obligatorii” asemeni zilelor petroliştilor, pionierilor, ceferiştilor sau pompierilor.
“REVOLUŢIA” LUI HOREA ŞI ABOLIREA MONARHIEI. “La grămadă”, calendarul aduna aniversările “rotunde” ale deceniilor sau secolelor scurse de la un anumit eveniment. După alcătuirea aceluia, în 2008 am fi sărbătorit: 149 de ani de la Unirea Principatelor Române, 75 de ani de la “luptele revoluţionare” ale petroliştilor, ceferiştilor, textiliştilor şi metalurgiştilor”, răscoala din 1907, “procesul de la Braşov al militanţilor comunişti şi antifascişti în care tovarăşul Nicolae Ceauşescu a devenit din acuzat acuzator” (6 iunie 1936), “revoluţia lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784), abolirea monarhiei şi proclamarea republicii ca nouă formă de stat a României (30 decembrie 1947).
Cum ar fi? Dacă în România anului 2008 ar fi rămas regimul comunist, am fi sărbătorit printre altele 120 de ani de la prima grevă a lucrătorilor tipografi (13 decembrie 1888), 65 de ani de la constitutirea Frontului Patriot Antihitlerist, 160 de ani de la revoluţia paşoptistă. Frecvenţa sărbătorilor oficiale ar fi fost de una, două pe lună. O viaţă “veselă şi fericită” s-ar zice!
Ziua şi adunarea
Cum se marcau festiv aceste “sărbători”? Dacă se împlinea o cifră rotundă a unui eveniment istoric, se organizau manifestări în lanţ. La aniversarea unui scriitor se organizau “simpozioane” în instituţiile şi organizaţiile obşteşti, uneori se citeau materiale de la “centru”.
Ce-ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim viaţa fără mulţimea de canale TV şi fără o telecomandă de butonat? Ce s-ar întâmpla dacă ni s-ar întrerupe programul de muncă pentru a fi scoşi pe stradă sau pe stadion pentru a-l serba pe... Nicolae Bălcescu? Cum ne-am simţi ca manifestanţi purtând pancarte inscripţionate cu vorbe ce l-ar glorifica pe Burebista?
