Talentatul

Pe când avea 4-5 ani, printre multele cadouri pe care le primea de la părinţi şi de la rude se numărau şi jucării muzicale.

Indiferent ce era, acordeon, saxofon, muzicuţă, fluiere sau chitară din plastic, Călin le "încerca" pe toate şi, spre încântarea tuturor, reuşea să cânte, după ureche, partiturile melodiilor auzite la radio dimineaţa, între 8:00 şi 9:00, la emisiunea "Melodia preferată". Călin îşi aminteşte cum "bunica se îngrijea de mine pe atunci, şi asta până după-masă, când apăreau ai mei de la serviciu. În afară de asta, aveam un ritm în mine  invidiat şi de cei mari, dansând într-un mod aparte atunci când auzeam muzică mai vioaie... Totul a culminat când am cântat după ureche, pe chitara mea din plastic cu patru corzi (nu ştiam atunci absolut nimic despre acordaje şi despre numărul necesar de corzi al unei chitare), refrenul cunoscutei «Valurile Dunării». În acel moment a intervenit în forţă bunica, spunându-le aproape poruncitor părinţilor: «Nu vedeţi că are talent copilul? Trebuie dat la cineva sau undeva ca să studieze muzica!». De aici a cam pornit totul pentru mine".

BEATLES & STONES. "Mama mi-a promis că-mi va aduce de la Bucureşti o chitară adevărată, din lemn, şi nu de jucărie, atunci când va veni din sesiune (pe atunci era studentă la «fără frecvenţă» la Drept, în Bucureşti). Şi-a ţinut promisiunea şi astfel aveam şi eu o chitară «aproape adevărată», maro, de mărime mijlocie, din placaj şi cu plastic alb la rozetă. Eram deja în clasele primare când ai mei m-au înscris la un cerc muzical, la Casa Armatei, unde eram vreo 10-15 «învăţăcei» care cântam acelaşi lucru simultan, dând impresia unui grup generos de mandoline. Repertoriul ales era din ceea ce era la modă atunci, evident, piese de succes din Beatles şi chiar Rolling Stones. Îmi plăcea să ascult şi muzică la pick-up, să o studiez şi să încerc să o interpretez, şi asta, normal, cu orice disc vinil care-mi cădea în mână."

FAN PHOENIX. "Prin 1972, absolut întâmplător, am nimerit la un concert Phoenix, care pe atunci îşi prezenta live (înainte de apariţia discului) spectacolul, «Cei ce ne-au dat nume». Ce auzisem până atunci la radio sau de pe discuri («Vremuri», «Canarul») nu mă impresionase prea mult. Dar, la acel concert ceva s-a schimbat radical în mine, în sufletul meu de copil. Atunci am simţit pentru prima oară forţa unei chitare electrice cu efect de distortion, forţa celorlalte instrumente şi forţa unei trupe. De atunci, calea pentru mine era clară: muzica rock. Evident că am devenit atunci un foarte tânăr fan Phoenix, ascultându-le discul care a apărut după acel concert şi învăţându-l pe de rost. Am început să merg la concerte rock în mod frecvent, cred că nu am ratat nici unul din Oradea: Sfinx, Roşu şi Negru, Valeriu Sterian, FFN, Mondial, Metropol etc."

PURPLE ŞI SABBATH
"În orchestra Casei Pionierilor din Oradea cântam tot felul de tâmpenii de muzică uşoară cu iz muncitoresc-comunist, dar mai eram «lăsaţi» şi o piesă sau două de la Phoenix, Sfinx, Romanticii sau Mondial... Uneori «ne făceam de cap» cu un «Negru Vodă», un Hendrix sau Purple. Începuse epoca modernă, muzica evolua, iar Beatles începea să pară uşor demodată datorită unor discuri cu sound-uri foarte moderne la chitare în special (Balck Sabbath, Led Zeppelin, Uriah Heep etc., etc…). Problema mea cea mai mare atunci era însă faptul că nu aveam chitară electrică personală."